Cum fentează Rompetrol statul

Bucuroşi de sentinţa Tribunalului Constanţa, reprezentanţii KazMunaiGaz au înregistrat statul român în acţionariatul companiei, fără să ţină cont că Finanţele pot face recurs.

Reprezentanţii grupului Rompetrol, compania KazMunaiGaz, au anunţat că datoria către statul român, în valoare de 571 milioane de euro, a fost stinsă definitiv. Mai mult, kazahii au precizat că au început deja discuţiile cu Guvernul României pentru a prelua pachetul de 44,69% care îi revine statului, la preţul pieţei.

Înregistrarea Ministerului Finanţelor Publice (MFP) în acţionariatul Rompetrol Rafinare a fost făcută în grabă, după ce Tribunalul Constanţa a dat câştig de cauză grupului Rompetrol. Surse oficiale din cadrul MFP ne-au declarat că decizia Tribunalului Constanţa, prima instanţă în acest caz, a fost deja contestată, conform legii.

“Statul nu este acţionar la Rompetrol Rafinare. Noi am contestat decizia primei instanţe. Nu avem doar un proces cu Rompetrol, avem mult mai multe", ne-au declarat sursele.

Demersul celor de la Rompetrol, care vor prin această manevră vor să nu mai achite statului datoria de 514 milioane de euro, nu este contestat de sursele citate. Acestea spun că, cel mai probabil, o sentinţă definitivă şi irevocabilă în acest caz nu va da decât Curtea Supremă de Casaţie şi Justiţie. "Noi vom merge mai departe cu procesul. O decizie finală nu cred că vom avea mai devreme de un an de zile. Probabil vom ajunge până la Curtea Supremă", au adăugat sursele.

Kazahii continuă demersul

Reprezentanţii grupului Rompetrol au anunţat la finele săptămânii trecute, printr-un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti că, în urma modificărilor aduse în acţionariatul Rompetrol de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, vor depune la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare documentaţia pentru eliberarea certificatului de înregistrare a valorilor mobiliare.

În cazul în care statul va redeveni acţionar al Rompetrol Rafinare şi va vinde pachetul de 44,69% din acţiunile companiei la ultimul preţ de la Bursă va încasa numai 301,5 milioane de euro. Adică, statul ar pierde circa 216 milioane de euro, având în vedere că Rompetrol Rafinare a efectuat anul trecut o plată de 54 milioane de euro din suma totală de 571 milioane de euro.

Sursele din MFP ne-au precizat că prin plata parţială efectuată în august 2010, care este, de fapt, cauza unui alt proces deschis de statul român companiei petroliere, kazahii Rompetrol au încercat să-şi păstreze pachetul majoritar în companiei.

Dacă anul trecut, până la termenul scadenţei (30 septembrie) pentru obligaţiunile emise de statul român în 2003, Rompetrol Rafinare nu efectua nicio plată în contul acestei datorii, statul roman ar fi devenit acţionarul majoritar al companiei.

Citiți și:

  • Cât din piaţă ar câştiga ruşii cu benzinăriile Rompetrol
  • KazMunaiGaz: Nu avem nicio datorie la statul român