Compania OMV Petrom, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de distribuţie a carburanţilor, cu o cotă de circa 40%, spune că majorările de anul trecut au avut la bază majorarea taxelor, în special a TVA, aprecierea cotaţiilor produselor petroliere şi deprecierea leului în raport cu dolarul.
"Preţurile practicate de Petrom au o evoluţie dinamică bazată pe cotaţiile internaţionale la carburanţi precum şi pe concurenţa pe piaţă. În plus, preţurile sunt influenţate de politica fiscală şi de cursul de schimb", au declarat, pentru EVZ, reprezentanţii companiei.
Astfel, preţul motorinei practicat în staţiile Petrom a crescut cu 24% anul trecut, de la 3,78 lei/litru, în ianuarie, la 4,7 lei/litru, în decembrie. Scumpirea a fost calculată astfel: 8% din mărirea taxelor (majorarea TVA având cel mai mare impact) şi 16% din creşterea cotaţiilor internaţionale la motorină şi deprecierea leului în faţa dolarului.
La benzină, scumpirea a fost de 20%, de la 4,02 lei/litru la 4,82 lei/litru, media lunară în decembrie. Impactul taxelor a fost de 8%, iar al cotaţiilor la benzină şi al evoluţiei cursului leu/dolar – de 12%.
Calculul a fost efectuat pe baza mediilor lunare ale preţului de referinţă Petrom.
Potrivit acestora, componenta de taxe în preţul carburanţilor reprezintă circa jumătate din preţul carburanţilor.
Nu comentează informațiile ANAF
Reprezentanţii Petrom nu au dorit să comenteze "informaţiile şi nici calificativele apărute în presă referitoare la companii petroliere. Suntem o companie listată, cu un nivel ridicat de transparenţă, iar rezultatul activităţilor noastre, politica de preţuri precum şi alte informaţii relevante au fost comunicate exhaustiv. Toţi indicatorii noştri financiari sunt calculaţi pe baza standardelor internaţionale şi româneşti şi sunt auditate de către companii internaţionale de top".
"Suntem pregătiţi să răspundem în continuare oricăror solicitări de informaţii din partea autorităţilor", au declarat reprezentanţii Petrom, punctând că nu comentează "modul în care ANAF a interpretat informaţiile oferite de către companiile petroliere", a adăugat compania.
Preţurile practicate de Petrom continuă să fie printre cele mai mici din România, iar preţul mediu aplicat de către operatorii din România este printre cele mai mici din Uniunea Europeană, au mai arătat reprezentanţii celei mai mari companii petroliere de pe piaţă.