Cum evită România criza economică. „Sunt două condiții”

Traian Băsescu, fostul președinte, actual europarlamentar, a declarat vineri că România poate evita criza economica care se prefigurează din cauza epidemiei de coronavirus, doar dacă se va alinia măsurilor Uniunii Europene (UE).

 

El spune că Uniunea Europeană va adopta, mai exact măsurile - fără lichidități în piața și stimularea cererii.

„Sunt două condiții ca românii să nu intre în criză eonomică: 1, să nu existe lichiditați în piata si 2, stimularea cererii.

Prin măsurile naționale, dacă vor fi în tandem cu cele pe care le va lua Uniunea Europeană,  nu vom avea o criză economică, ci o scădere economică.

Lichiditatea înseamnă bani pentru companii,  iar astfel companiile se pot împrumuta și produce. Al doilea element, e cererea. Ca să produca însa e nevoie de cerere”, a declarat Traian Băsescu, portivit Antena3.