Alegeţi desene care promovează alimentele sănătoase şi luaţi masa cu cei mici.
Un stil de viaţă sănătos se învaţă din copilărie. Vă puteţi convinge copilul să mănânce corect şi să facă sport prin exemplul personal, dar şi prin antrenarea lui în tot felul de activităţi de grup. Educaţia poate fi completată cu ajutorul televizorului sau al calculatorului, dacă programele alese promovează acelaşi stil de viaţă sănătos.
Scăpaţi definitiv de dulciuri şi de sucuri. Mesele în familie sunt deosebit de importante. În cadrul lor, copilul învaţă cum, cât şi ce să mănânce. „Pe lângă faptul că sunt cea mai frumoasă amintire, acestea îi vor fi un ghid de nutriţie toată viaţa“, spune medicul endocrinolog Constantin Dumitrache, de la Institutul „Parhon“, din Bucureşti.
Întrucât copiii sunt cei mai mari fani ai dulciurilor, o metodă simplă pentru a-i dezvăţa de ele este să nu le aveţi în casă. În frigider şi în cămară nu trebuie să se găsească nici dulciuri, nici sucuri, nici alte alimente nesănătoase. „Dacă nu există tentaţia, nu va exista nici comportamentul nociv“, crede Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie la Institutul de Cercetări Alimentare din Bucureşti.
O masă pe zi cu familia. Pediatrii spun că ar fi bine ca micuţii să mănânce împreună cu familia o dată pe zi, dacă este posibil. „Alimentaţie echilibrată înseamnă: zilnic jumătate de litru de lapte sau alte lactate. Fără brânză topită, iaurt cu fructe, zahăr. Ar mai trebui să se mănânce minim patru feluri de legume pe zi, însă nu aceleaşi în fiecare zi, ci variate de la o zi la alta“, crede pediatrul Rodica Nanu, de la Clinica Medicover.
Ea sfătuieşte părinţii să aleagă fructele şi legumele adaptându-se la sezon. „Sunt excelente legumele şi fructele congelate în fel de fel de amestecuri, dar şi broccoli, andive sau lobodă. În privinţa ciocolatei, o recomand pe cea cu 75% cacao“, mai spune pediatrul.
Puneţi-le în ghiozdan fructe şi iaurturi. Exemplu personal nu înseamnă doar să-i explicaţi copilului ce este rău pentru el, ci se referă chiar la adoptarea unor comportamente sănătoase. „Degeaba îi veţi spune copilului că dulciurile îi strică dinţii, dacă în faţa lui veţi consuma băuturi acidulate şi ciocolată“, exemplifică Gheorghe Mencinicopschi.
Pentru că este imposibil să-i aveţi tot timpul sub control pe cei mici, o metodă bună de a vă asigura că mănâncă sănătos şi la şcoală este să-i creaţi alternative la „hamburgeri“, „chipsuri“, biscuiţi şi alte alimente calorice pe care le poate consuma la şcoală. „Puneţi-i în ghiozdan un măr, o portocală, o banană, puţin piept fript, un iaurt şi veţi vedea că riscul de a mânca prost va fi mai mic“, este de părere endocrinologul Constantin Dumitrache.
Alegeţi desene animate care promovează hrana de calitate. În weekenduri, puteţi găti împreună cu cei mici. Îi puteţi ruga să vă spele fructele şi legumele, să le cureţe de coajă, să separe verdeaţa bună de cea stricată, să bată ouăle. În felul acesta, îi învăţaţi să fie îndemânatici, îi responsabilizaţi şi îi învăţaţi ce înseamnă să gătească sănătos.
Învăţarea copiilor să mănânce sănătos cu ajutorul personajelor din desene animate poate fi şi ea o soluţie, însă trebuie făcută o selecţie a posturilor. Cele violente trebuie evitate. „Copiii sub 2 ani nu ar trebui să stea la televizor sau la computer. După această vârstă, două ore de desene animate pe săptămână sunt bine-venite“, comentează medicul pediatru Rodica Nanu.
Nu vă enervaţi când nu merge liftul. În ceea ce priveşte combaterea sedentarismului, este indicat să-i înscrieţi într-un club sportiv. Vor creşte armonios, îşi vor dezvolta muşchii, oasele, calităţile motrice, spiritul de competiţie. „Numărul orelor de sport din şcoli s-a redus în ultimii ani, iar cei mici au nevoie de mişcare. Sportul îi învaţă să respecte reguli, le dezvoltă fair-playul“, spune Florin Suciu, antrenor şi manager la Wellnessclub, din Bucureşti.
Totuşi, ca şi în cazul dietei, exemplul personal este, de asemenea, important. „Dacă micuţul vede că vă enervaţi când nu merge liftul şi cu greu urcaţi câteva scări, evident că va învăţa să fie leneş“, crede Gheorghe Mencinicopschi.