Ziarul Ecoul descria în nr. 3 din 10/22 noiembrie 1918, sub titlul „Marea Manifestaţie Naţională din Caracal”, entuziasmul cu care locuitorii romanaţeni au sărbătorit încheierea războiului şi plecarea ocupanţilor:
În mod spontaneu s-a organizat (ziua de Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril) o frumoasă manifestaţie la care a luat parte tot ce are oraşul mai select.
Cu muzica şi câteva bande de lăutari în frunte, un public imens a pornit prin Cadrilater, a parcurs stradele Unirei, Libertăţii, Poroineanu, Anton Caracala şi Bulevardul Elisaveta, manifestând în dreptul d-lor Maior Căpreanu, Mihail Demetrian, Ciurea, Tache Cristescu şi Zaman.
Pe toate edificiile publice şi casele particulare fâlfâie tricolorul românesc şi drapelele aliaţilor noştri. Doamnele şi domnişoarele din balcoane şi ferestre aclamă pe manifestanţi şi striga „Trăiască Aliaţii şi România Mare!”.
În tot timpul s-au intonat: „Marsilieza”, „Deşteaptă-te Române!”, „Pe-al nostru steag” şi „La arme”.
Înapoiaţi în piaţa Unirei, dl. Maior Căpreanu, comandantul Cercului de Recrutare din judeţul Romanaţi, rosteşte următoarea patriotică cuvântare pe care o redăm în extenso:
„Fraţilor!
În entuziasmul ce ne coprinde sufletul, eu ca reprezentant al ostăşimii din jud. Romanaţi ridic glasul spre a vă spune câteva cuvinte cari vor oglindi slab sentimentul de mândrie naţională de care sunt cuprins, văzându-ne în pragul realizării idealului nostru sfânt şi mare.
Azi 8 noiembrie, biserica noastră ortodoxă sărbătoreşte pe sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril; iar noi ne-am adunat aci ca în această zi sfântă să aducem prinosul nostru de recunoştinţă aceluia care cel dintâi a făurit şi realizat visul de unire a tuturor românilor.
La 24 octombrie 1599, în urma bătăliei de la Şelimberg, Voievodul Mihai Viteazul, Oltean din Craiova, unise Ardealul cu Ţara Românească şi printr-o coincidenţă prevestitoare de bine, după 319 ani, în 18 octombrie 1918 trompeta sună din nou la înfăptuirea aceluiaşi ideal.
Sunt 2 ani de când o soartă nemiloasă aruncase vălul doliului şi al tristeţii peste locurile acestea care au suferit călcâiul apăsător al duşmanului. Doi ani de umilire şi suferinţă în cari foarte puţini au fost aceia în sufletul cărora nu se stinsese lumina speranţei unui viitor fericit al ţării noastre.
Evenimentele din jurul nostru ne făcuseră mai pe toţi pesimişti, când printr-o întorsătură fericită a lucrurilor, speranţa se transformă în realitate, şi azi ne vedem cu bucurie strânşi în jurul drapelului cari în curând va fâlfâi mândru în ţara unită a tuturor românilor.
Avem fericirea să trăim zile mari şi nu numai că pământul scump al ţării noastre va fi curăţit de duşmanul ce ne-a umilit şi sărăcit, dar avem prilejul să scăpăm de robie pe fraţii care zac de secole sub jugul străin.
Şi astăzi când din nenorocire ne-am dat seama prin noi înşine ce însemnează a fi supus stăpânirii străine, astăzi ne simţim datori mai mult ca oricând să întindem braţul nostru ocrotitor celor subjugaţi, să luptăm până la unul pentru a scăpa neamul românesc de duşman şi a pune bazele unui imperiu puternic, care întinzându-se de la Nistru la Tisa, va coprinde în el pe toţi cei ce cu adevărat simt româneşte.