Cum au răcit cobză pesediștii vasluieni din cauza lui Dragnea

Pentru că instalația de încălzire nu mergea și n-au avut niciun „întăritor” tradițional la îndemână, comisia electorală de la sediul PSD Vaslui a răcit incorpore

Desi, duminică, a plouat toată ziua, iar vremea a fost apropiată de cea de iarnă timpurie, membrii de partid au dat buluc în secții, pentru a-si vota presedintele, pe unicul Dragnea. Nu peste tot s-au asigurat, însă, condiții bune pentru comisiile de la secțiile de vot, sunt oameni care au stat de dimineată, de la ora 7.00, și până seara, la orele 21.00 sau 22.00, în funcție de numărul de voturi liber exprimate. La sediul judetean PSD, la Vaslui, de exemplu, toată comisia de pe lângă sectia de votare a răcit, pentru că în sediu s-au făcut reparatii la instalatia de încălzire, astfel că întreaga clădire a fost un uriaș ghețar, informează site-ul vasluian vremeanoua.ro. În sediu au fost doar maxim zece grade Celsius, iar membrii comisiei au plecat înghețați acasă, noaptea, după votare. „Este în reparație centrala de la sediu si se înlocuiesc caloriferele, este adevărat. Însă, toată situația s-a rezolvat cu bine, fără ca membrii comisiei să consume substanțe de un anume tip”, a glumit cu ziariștii de la vremeanoua.ro președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.