Cum au dosit șefii de la ADS aproape 500 de hectare

Curtea de Conturi a constat o serie de abateri şi deficienţe la Agenţia Domeniilor Statului (ADS), printre care diminuarea domeniului public al statului, aflat în administrarea sa, prin trecerea în domeniul privat a unor terenuri în suprafaţă de 485,31 hectare, care au fost predate comisiilor locale de fond funciar, fără să fie emise hotărâri de guvern prin care să se aprobe această trecere, potrivit Raportului public al Curţii de Conturi pe anul 2013.

Totodată, Curtea de Conturi a constatat că ADS nu a luat măsurile legale pentru a inventaria bunurile pe care le-a primit de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) în vederea concesionării, ca urmare a desfiinţării/reorganizării unor agenţii. De asemenea, nu a efectuat reevaluarea acestora şi nici nu a calculat corect redevenţa aferentă anilor 2009-2012, potrivit Agerpres.

În raport se precizează că ADS 'nu a luat măsurile legale care se impuneau în vederea stabilirii persoanelor răspunzătoare şi a recuperării sumelor reprezentând despăgubiri acordate în baza unor sentinţe judecătoreşti irevocabile, pronunţate în favoarea unor salariaţi ai instituţiei, pentru care instanţele de judecată au apreciat ca nelegale deciziile de eliberare din funcţie şi au dispus anularea acestora, precum şi repunerea persoanelor pe funcţiile ocupate anterior„.

În raport se mai precizează că ADS nu a întreprins demersurile legale în vederea recuperării sumelor plătite în anul 2013 din bugetul de stat, reprezentând despăgubiri, daune interese, amenzi civile, penalităţi şi altele.