Prima femeie pilot din aviația militară a Emiratelor Arabe Unite, Maior Mariam Al Mansouri (35 de ani), a condus raidurile aeriene împotriva țintelor Statului Islamic de la începutul acestei săptămâni, relatează Business Insider.
Comandant al unei escadrile de F-16, Al Mansouri a participat la atacurile împotriva țintelor Statului Islamic din apropiere de orașele siriene Raqqa, Aleppo și Idlib, împreună cu aeronave aparținând Iordaniei, Qatar-ului, Bahrain-ului și Arabiei Saudite.
Tânăra s-a înrolat în forțele aeriene în 2007, atunci când oficialii din Emirate au anunțat că vor accepta femei recruți pentru a se antrena la Colegiul Aerian Khalifa bin Zayed.
Al Mansouri mărturisește că, decât să concureze cu colegii ei bărbați, a preferat să-și depășească propriile limite și că nu a beneficiat de niciun tratament preferențial. "Toți trebuie să avem același nivel de pregătire", conchide tânăra.