Muncitorii au început să monteze gazonul. Se fac probe de lumini și de sunet, iar într-o săptămână e aproape gata.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu şi directorul Federaţiei Române de Fotbal, Ioan Lupescu, s-au întâlnit ieri seară la efectuarea probelor la instalaţia de nocturnă de pe stadionul Naţional Arena.
La ora 22.30 se lucra de zor. Câteva tractoarea împrăştiau nisipul pe suprafaţa de joc, iar motostivuitoarele mutau rulourile de iarbă. Un sfert din gazon este deja montat, aseară se uda.
"În aproximativ o săptămână mai venim doar să inspectăm ultimele detalii. Sistemul de irigare este gata, se montează gazonul. Pe 10 august stadionul va fi finalizat, cu aproape toate funcţiunile, mai rămâne parte din spate nevopsită", a declarat primarul Oprescu în timp ce inspecta terenul.
Înainte de sosirea lui Oprescu la stadion, afară se discuta foarte aprins despre prezenţa echipei de fotbal a Argentinei la inaugurarea arenei. Lupescu spune că echipa lui Lionel Messi va veni la Bucureşti. "Au anumite probleme acum, nu s-au calificat în finala Copei America şi probabil vor schimba şi antrenorul. Există anumite presiuni din partea echipelor mari, ca Real Madrid sau Barcelona să-şi ţină jucătorii pentru pregătire. 10 august rămâne dată oficială în calendarul FIFA, în care federaţia de fotbal a Argentinei trebuie să aducă cei mai buni jucători pe care îi poate selecta. Există un contract ferm, iar cel mai important e piticu ăla, Messi. Doar să nu se îmbolnăvească", a spus Lupescu.
Instalaţia de nocturnă are peste 260 de reflectoare, iar instalaţia de sunet a stadionului numără 120 de difuzoare puternice montate în partea de sus, în apropierea acoperişului. CITIȚI ȘI:
- Argentina a anulat meciul cu România!
- Mircea Sandu vorbește națiunii despre anularea amicalului România - Argentina | LIVE
- Stadionul Național Arena este aproape gata. Vezi cum arată
- Venirea lui Messi la Bucureşti poate rămâne doar un vis
- Sandu: "Messi vine la Bucureşti"
- Tricou special pentru fanii tricolorilor