Ca orice star care se respectă, Brad Pitt are o rulotă specială în care se odihneşte când este la filmări. Numai că rulota pe care o are Brad Pitt este una de milioane şi la propriu şi la figurat. Casa pe roţi este realizată la comandă şi a costat nu mai puţin de un milion de dolari.
La bucătprie, garnitura de mobilier în formă literei L şi electrocasnicele integrate valorează 60.000 de dolari, iar bucătăria de lux face parte dintr-un living open space.
În plus pe lângă locul de luat masă, există o imensă canapea din piele, aşezată în faţă unui televizor cu ecran plat. Uriaşa zonă de zi din interiorul rulotei pare să fi fost gândită astfel încât să dispună de suficient spaţiu pentru toţi membrii familiei Jolie-Pitt care, adică opt persoane, doi adulţi şi şase copii. Din dormitor se face accesul într-o baie elegantă, prevăzută cu o cabina de duş.
Dormitorul este unul similar celor din hotelurile de lux şi este separat de zona de zi printr-o uşa glisantă. Pe lângă patul de mărime impresionantă, dormitorul este dotat cu o măsuţă de toaletă în faţă căreia actorul se demachiază în fiecare seară, “dezbrăcându-se” de rolul pe care îl joacă pe platoul de filmare, scrie casadex.ro, citând Daily Mail.