Cei care se pregătesc să primească la masă rude și prieteni se întreabă care este felul ideal în care se combină bunătățile atent pregătite cu nenumăratele soiuri de vinuri care există pe piață
Deși somelierii sunt de părere că asocierea dintre vin și mâncare este în primul rând o chestiune de gust personal și de percepție, Marina Samoilă, unul dintre somelierii Cramelor Recaș, spune că, în mare, se pot trasa două direcții în asocierile gastronomice. Una dintre ele este aceea când vinul și mâncarea au gusturi comune și intensitate similară, mergând astfel perfect împreună, iar cealaltă, când au gusturi în antiteză, ceea ce le permite să se completeze și să se pună reciproc în valoare.
6 combinații de top
Cert este că cei care vor să-și surprindă cât mai plăcut oaspeții pot combina cu încredere vinul și mâncarea în următoarele moduri:
1. Vinul alb, tânăr, proaspăt, cu aciditate medie spre ridicată și sec se potrivește cel mai bine cu peștele alb slab, carnea albă slabă, fructele de mare, brânzeturile proaspete. De exemplu, Pinot Grigio și Feteasca regală merg combinate cu păstrăv, biban sau cod. Rieslingul merge cu carne albă – pui, curcan, dar și cu mozzarella sau telemea proaspătă. 2. Vinurile albe complexe, cu consistență și corp mai structurat, așa cum e Chardonnay-ul baricat, merg foarte bine cu pastele cu sos de brânză și cu puiul cu sos de smântână cu ciuperci. 3. Vinurile albe foarte aromate, cum ar fi Muscatul Ottonel, pot fi savurate alături de deserturi ușor îndulcite, așa cum e plăcinta cu brânză sărată – celebrele poale-n brâu moldovenești, dar și de brânzeturile proasptete sau de peștele sau carnea cu sosuri ușor picante.
Spumantele, la începutul mesei
4. În cazul vinurilor roze poate fi aplicată aceeași regulă ca pentru vinurile albe seci: ele merg alături de fructele de mare și pește. Dacă sunt mai consistente, se potrivesc foarte bine și cu carnea roșie foarte slabă, gătită pe grătar. În cazul în care ele fac parte din registrul vinurilor mai dulci, poate fi încercată formula dulce – iute, cu precauție însă, pentru că echilibrul este foarte important. 5. Vinurile roșii se potrivesc cu multe tipuri de preparate, de la mezeluri, la brânzeturi proaspete și maturate, de la carne roșie, la deserturi. Pinot Noir-ul merge foarte bine cu mâncărurile mai ușoare, cum ar fi pastele cu sos de roșii, pizza Margherita, fructele de mare cu sos de roșii. Feteasca Neagră, fiind mult mai consistentă, se combină cu brânză maturată, carne de porc sau sarmale. Cabernetul Sauvignon sau Syrah, vinuri foarte corpolente, cu un nivel ridicat de tanin și arome, se potrivesc cel mai bine cu carnea consistentă și cu brânzeturile maturate, sărate și uscate. Unele dintre cele mai potrivite categorii de alimente pentru aceste vinuri sunt: vita, rața, vânatul – cu sau fără pene – parmezanul.
Vinul de desert
6. Spumantele sunt recomandate la începutul mesei, pentru că bulele de dioxid de carbon deschid papilele gustative și astfel gusturile și texturile preparatelor și ale vinurilor care urmează sunt simțite mult mai bine. În plus, aciditatea activează sucurile gastrice și deschide apetitul. Așadar, aperitivele merg perfect cu acest tip de vin, dar tot un spumant este indicat și la încheierea mesei, alături de un desert cu cremă de vanilie și fructe, de exemplu.
„Unul dintre cele mai spectaculoase pairinguri ar fi vinul de desert (foarte dulce) cu foie gras (amar) sau cu brânză cu mucegai albastru, dar și cu tonul sau somonul, care au carne consistentă și nivel ridicat de grăsime”, completează somelierul Marina Samoilă.