Cum alegeţi cele mai potrivite cursuri extraşcolare

Pentru a avea un copil sociabil, încurajaţi-l să lucreze în echipă, inclusiv la cursurile de limbi străine. Meditatorii particulari ar trebui să fi e o excepţie

Fie că e vorba de practicarea unui sport, de activităţi intelectuale, sau de dezvoltarea înclinaţiilor artistice, cursurile extraşcolare devin parte a vieţii majorităţii copiilor. Psihologii au câteva sfaturi care vă pot ajuta să faceţi alegerea corectă şi să evitaţi suprasolicitarea micuţilor. Oferta de cursuri în afara şcolii este aproape nelimitată: părinţii îi pot înscrie la activităţi "clasice" - sportive sau artistice -, dar şi la cursuri mai puţin convenţionale, precum cele de gândire creativă, promovarea imaginii personale, ori lecţii la care să înveţe bunele maniere. "Eu i-am dat doar la înot, pentru că-i ajută să se dezvolte armonios, şi la un curs de limba engleză, pentru că asta e vârsta la care pot învăţa uşor limbile străine", povesteşte mama unor gemeni în vârstă de şase ani din Bucureşti. Un alt argument în favoarea cursurilor extraşcolare îl reprezintă, pentru copiii mai mari, dorinţa de a da admitere la o facultatre din străinătate. Aceste instituţii le cer candidaţilor, pe lângă rezultate foarte bune, să fi participat, până la momentul admiterii, la cât mai multe activităţi extracurriculare. Cooperare, nu competiţie Copiii din ziua de azi se întâlnesc mai des cu situaţiicheie la care trebuie să ştie cum să reacţioneze, susţin psihologii. Prin urmare, abilităţile lor sociale ar trebui stimulate. "Indiferent de tipul lor, scopul cursurilor extraşcolare este să-i înveţe pe copii cooperarea, în contextul în care, de cealaltă parte, şcoala pune accentul pe competiţie", este de părere psihologul Anda Păcurar. Ea sfătuieşte părinţii să aleagă cursuri care permit copiilor să lucreze în echipă şi să evite meditatorii particulari. "Trebuie stimulată activitatea în echipă, pentru că, la vârsta de 3-4 ani, copiii învaţă prin jocul cu ceilalţi. Un copil care-şi dezvoltă interesul social este echilibrat psihic", completează psihologul. Este foarte uşor să cădeţi în extreme şi, din dorinţa de a avea copii competitivi, să îi duceţi la prea multe cursuri. Un copil energic poate fi epuizat Abundenţa acestor activităţi poate declanşa efectul opus unei dezvoltări psihice armonioase a viitorului adult.  "Uneori, din cauza unui program supraîncărcat, copilul ajunge la epuizare şi devine, astfel, obosit şi agitat. Acest mesaj este înţeleles greşit de părinţi, de cele mai multe ori. Ei cred că cel mic este energic şi are nevoie de şi mai multe activităţi prin care să-şi consume energia", atenţionează psihologul Anda Păcurar. "Cel mai potrivit, mai ales pentru copiii mici, este să participe la maximum trei cursuri, dintre care un sport de echipă." ANDA PĂCURAR, psiholog