Financial Times publica pe 10 septembrie 2006 un interviu cu președintele rus, Vladimir Putin, realizat la resedința acestuia de la Novo Ogarevo, în apropiere de Moscova.
Noul Țar vorbea despre puterea resurselor energetice, politica internațională și religie. Mai mult, în acele zile avea loc la Moscova o reuniune specială a partidelor politice creștine din țările ortodoxe. Putin nu uita să mentioneze și Transnistria în discursul său.
Presedintele Putin a inceput discutia cu cateva trimiteri la problema energetica: "Petrolul si gazele naturale au reprezentat intotdeauna chestiuni foarte sensibile pentru politica mondiala, iar lucru acesta este cu atat mai adevarat in zilele noastre. Exista probleme in Orientul Mijlociu si Iran, iar acestea agraveaza problemele energetice resimtite peste tot in lume. Lumea este interesata de stabilitatea rezervelor rusesti si ca Rusia sa se dovedeasca un partener statornic pentru celelalte state. Avem multe interese comune, iar propunerea mea ar fi ca ceea ce ar trebui sa ne uneasca sa fie eforturile depuse pentru coeziune si transformarea lumii intr-un loc mai sigur si mai previzibil..."
Căutăm soluții pentru surse alternative de energie
Era petrolului s-ar putea incheia inainte de a se epuiza rezervele de hidrocarburi din cauza progreselor tehnologice. Cum se va adapta Rusia la aceste schimbari si cum va dezvolta alte sectoare in afara de cel energetic?
"Lucram in prezent la aceasta. Academiile de stiinte si afaceri incearca sa descopere solutii pentru surse alternative de energie. Aceste cercetari se desfasoara in perspectiva ca Rusia de astazi, dar si in viitorul apropiat, va juca un rol semnificativ in domeniul energetic, la nivel mondial. Franta isi obtine aproximativ 80% din necesarul de energie din surse nucleare, depinzand in proportie de 16% de noi. Am demarat si implementam, in prezent, un program destinat obtinerii de energie nucleara astfel incat sa acoperim 20-25% din necesarul nostru energetic. Energia solara se va doveni mai eficienta in alte state, cu o clima mai calda. Vom construi hidrocentrale. In acest sens, potentialul nostru este deosebit de mare. Evaluarile noastre sunt ceva mai slabe decat cele ale Chinei, insa ne vom situa pe locul al doilea si interesul nostru este sa dezvoltam sectorul hidroenergetic. Insa vom folosi situatia din prezent de pe piata (petrolului si a gazelor naturale) astfel incat sa reusim sa dezvoltam surse alternative de energie".
Este Rusia o superputere energetica?
"As prefera sa abandonam terminolgia trecutului. Termenul de superputere se folosea in perioada Razboiului Rece. De ce il folosim acum?... Avem un potential enorm in ceea ce priveste domeniul energetic, care nu este apreciat de mai toata lumea. Ceea ce trebuie avut in vedere la acest moment este valorificarea acestui potential. Ar fi bine daca Rusia nu s-ar limita la exploatarea si tranzactionarea hidrocarburilor si ar folosi acest factor favorabil in economie nu numai pentru a rezolva anumite probleme, ci sa si devolte noi tehnologii. Nu ar trebui sa ne multumim doar sa consumam combustibili fosili, ci sa ii utilizam pentru ca sa obtinem energie nucleara si hidro, precum si la diversificarea surselor. Asta intentionam sa facem. Nu am spus niciodata ca Rusia ar fi o superputere energetica, insa dispunem de resurse mai mari decat ale oricarui alt stat. Intotdeauna ne-am comportat si ne vom comporta in mod responsabil. Intentionam sa participam la elaborarea unor reguli comune in domeniul energetic si sa ne comportam conform regulamentelor asupra carora vom conveni impreuna. Insa aceste reguli vor trebui sa fie obiective, care sa se refere transportul si consumul de energie. Statele G8 au fost de acord ca securitatea nu ar trebui sa aiba in vedere numai consumatorii, ci si producatorii".
"Dorim sa ajungem la o egalitate de pozitii"
Presedintele Putin a abordat si problema contractelor de livrare a gazelor naturale, incheiate pe termen lung, declarand ca beneficiarii lor au incalcat termenii acestora. "Securitatea noastra este prejudiciata de astfel de situatii". Liderul de la Moscova s-a referit si la problema Cartei Energiei europene, pentru a carei impletare, de catre Rusia, militeaza UE, solicitand, totodata, autoritatilor ruse sa permita accesul companiilor private la gazoducte. El a afirmat ca Rusia a analizat aceasta propunere si a constatat ca "intermediarilor intre producatori si consumatori aveau sa le revina profituri imense". "Aceasta nu va ajuta la scaderea tarifelor. Preturile vor continua sa se mentina la nivelul actual sau sa creasca. Cooperarea in domeniul energetic ar trebui sa se faca de pe principiul egalitatii. Daca se doreste ceva de la noi si li se va permite accesul la acel ceva, care vor fi beneficiile noastre? Ei spun ca vor elimina anumite obstacole, insa nu exista productie de gaze naturale in Europa, dupa cum nu exista nici gazoducte. Asadar, sa existe, mai intai de toate, ceva echivalent in Europa de Vest si sa discutam cum vom beneficia si noi de acest ceva". Seful de stat rus a aratat ca, desi listele Comitetului Coordonator pentru Controlul Exporturilor Multilaterale (CoCom) au fost anulate, Departamentul de Stat american inca mai mentine controalele asupra exporturilor de inalta tehnologie. Liderul de la Moscova a indicat, de asemenea, ca textul Cartei Energiei nu creeaza o piata libera pentru combustibilii nucleari. "In ceea ce priveste piata combustibililor nucleari, ar trebui sa discutam de pe picior de egalitate", a spus Putin, obiectand ca Franta a fost libera sa comercializeze combustibili nucleari. "Nu am auzit sa se fi facut vreo plangere pe aceasta tema, insa, pozitia exprimata de Rusia in privinta Cartei, este prezentata drept un refuz de a ratifica documentul... Insa mai intai de toate sa se puna in aplicare cele convenite."
"Ceea ce dorim noi este sa ajungem la o egalitate de pozitii. Nu dorim sa fim catalogati drept superputere. Consideram ca acest statut este amintit deliberat in cadrul UE pentru a reaminti ca Rusia a reprezentat odinioara malefica URSS".
Rusia-China, la cel mai bun nivel din istorie
Cum credeti ca se vor dezvolta relatiile cu Asia in urmatorii 10 ani?
"Centrul activitatilor economice se muta, in prezent, de la Oceanul Atlantic la Pacific. Rusia detine un avantaj prin faptul ca granitele ei se intind pana la Oceanul Pacific. Discutam cu vecinii si partenerii nostri. Am dori sa rezolvam disputele noastre cu Japonia, inclusiv probleme de natura teritoriala, in termeni acceptabili pentru partile rusa si nipona insa gasirea unei solutii nu se anunta a fi usoara si imediata, dar cel putin este posibila. In ceea ce priveste China, am atins nivelul unor relatii fara precedent. Consider ca se afla la cel mai bun nivel din istorie. (Exista conditii) pentru mentinerea celor mai bune legaturi pe o perioada indelungata". Presedintele Putin a discutat despre interesele economice si politice comune, inclusiv in ceea ce priveste producerea de echipamente militare, tehnologie si energie.
"In ceea ce priveste domeniul energetic, exporturile noastre catre statele asiatice nu depasesc astazi 3%. Insa in 10-15 ani, aceasta cifra va ajunge la 30% in ceea ce priveste gazele naturale si petrolul. Dorim sa construim doua gazoducte din vestul si estul Siberiei si intentionam sa avansam cu aceste proiecte... expertii lucreaza pentru a determina eventualele rute pe care le-ar urma acestea. Cred ca vom reusi, iar proiectele sunt fezabile. Cat despre petrol, am inceput sa construim o conducta cu o capacitate anuala de 50-80 miliarde de tone. Deja am construit aproape 250 de kilometri intr-un an. Sunt convins ca in curand vom depasi zona lacului Baikal..."
Putin a declarat ca oleoductul va avea drept destinatie finala Skovorodino, localitate situata la 100-150 de kilometri de granita cu China. Rusia va discuta cu Japonia asupra modalitatilor de transportare a petrolului ajuns la Skovorodino catre coasta pacifica, iniatial pe cale ferata si, ulterior, prin intermediul unei conducte. "Colaboram in aceasta privinta pentru ca ne dorim ca a doua etapa a proiectului sa fie la fel de profitabila, din punct de vedere economic, ca si prima. Avem insa nevoie de mai mult petrol extras in estul Siberiei".
Oare Rusia si China "planuiesc ceva acolo", la Shanghai?
Seful statului rus s-a declarat surprins de amploarea pe care a capatat-o dezvoltarea Organizatia Cooperarii de la Shanghai (OCS). Rusia nu a dorit ca aceasta sa isi asume un rol extins, ci sa se limiteze la probleme mai putin importante, cum ar fi controlul frontierelor Chinei cu celelalte state ale fostei Uniuni Sovietice. "Un eveniment istoric" l-a reprezentat semnarea unui tratat de frontiera cu China in urma cu doi ani, dupa 40 de ani de negociere. OCS si-a asumat un rol important in rezolvarea problemelor de acest gen.
"Organizatia a inceput sa se dezvolte si sa se extinda. Sunt constient de faptul ca, in anumite medii, lumea va incepe sa creada ca Rusia si China au avut unele motive ascunse. Oare planuiesc ceva acolo?" Insa Putin a negat aceasta, sustinand ca organizatia a fost creata pentru a ajuta statele membre sa coopereze. "Dupa prabusirea sistemului bipolar, au existat solicitari pentru evidentierea unor alte centre de putere. Intelegem acest principiu, insa nu avem de gand nimic de acest gen. OCS are un viitor bun. Nu intentionam sa transformam aceasta organizatie intr-un bloc politico-militar..."
Iranul are dreptul la tehnologie de ultima generatie
Care este pozitia Rusiei fata de criza din Iran?
"Rusia se opune proliferarii armelor de distrugere in masa, inclusiv a armelor nucleare si, in acest context, solicitam prietenilor iranieni sa abandoneze programul de imbogatire a uraniunlui. Problema iraniana face parte dintr-un context mai amplu, in care sunt implicate statele aflate la limita, state care ar dori sa dezvolte programe nucleare civile. Rusia are mai multe preocupari. In primul rand, imbogatirea uraniului astfel incat acesta sa atinga concentratia necesara producerii de energie... este foarte greu de controlat. In cazul in care un stat apeleaza la un astfel de procedeu, este foarte dificil de verificat daca a fost depasit pragul intre concentratia necesara producerii de energie in scopuri pasnice si cea necesara producerii de arme nucleare, iar materialul folosit reprezinta o problema pentru ca poate fi utilizat la fabricarea de arme pe baza de uraniu. Asadar, propunem crearea unor centre internationale pentru colectarea uraniului folosit astfel incat statele interesate de obtinerea energiei nucleare sa faca aceasta fara a exista posibilitatea de a trece prin toate etapele pe care le presupune procesul de fabricare a armei atomice. In ce priveste Iranul, intr-adevar, ei au dreptul unei tehnologii de ultima generatie. De ce nu in domeniul energiei nucleare?" Putin sustine ca Iranul a fost un caz aparte printre statele care dezvolta energie nucleara cum ar fi Brazilia si Africa de Sud. "Trebuie sa recunoastem faptul ca nici Brazilia, nici Africa de Sud nu au stabilit in Constitutiile lor ca alte state ar trebui distruse. Asta nu este in beneficiul securitatii mondiale. Iranul se afla intr-o zona foarte periculoasa, in regiunea Orientului Mijlociu. Din acest motiv le cerem iranienilor sa ia in consideratie unele alternative. Cat priveste sanctiunile Natiunilor Unite, cred ca ar trebui ca, impreuna cu partenerii nostri din Grupul celor Sase (cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate plus Germania), sa analizam si sa avem consultari suplimentare cu statul iranian si abia dupa aceea sa ne gandim la initierea aplicarii unor sanctiuni.
Nu intentionam sa manipulam Uniunea Europeana
Rusia prefera o Uniune Europeana puternica sau una fragila? Care este atitudinea sa in chestiunea provinciei Kosovo si a regiunilor in care exista conflicte inghetate?
"Suntem interesati ca Europa sa fie puternica. Nu este usor pentru noi sa mentinem dialogul cu UE daca nu exista structuri clare sau daca Europa se afla intr-un proces de tranzitie sau intr-o faza de transformare in care, la fiecare cateva luni, un presedinte sau un inalt demnitar se schimba. Nu intentionam sa manipulam sau sa ne angajam in tot soiul de manipulari in interiorul Uniunii Europene. Mai mult, in opinia mea, daca statele europene vor vorbi pe o singura voce, se vor crea conditiile favorabile pentru dezvoltarea relatiilor internationale."
Cu ce difera Kosovo de Abhazia sau Transnistria?
Legat de conflictele inghetate, suntem gata sa lucram cu toti partenerii nostri internationali si cu UE in vederea gestionarii problemelor, indiferent unde exista acestea. Si aici pot fi incluse Abhazia, Osetia de Sud, Nagorno Karabakh si Transnistria. Pentru problema proviniciei Kosovo, se cunoaste ca avem Rezolutia 1244 a Natiunilor Unite si nu putem manipula sau ignora deciziile Consiliului de Securitate. De asemenea, in acest sens, actiunile noastre trebuie coordonate cu claritate si trebuie sa se acorde importanta tuturor intereselor din acest proces. Pentru ca nu se poate ca in cazul Kosovo sa fie aplicate anumite reguli, iar in alte situatii altfel de reguli. Cu ce difera situatia provinciei Kosovo fata de situatia din Abhazia sau de cea din Osetia de Sud? Cu nimic. Nu sunt cu nimic diferite. Iar daca vom incepe sa manipulam situatia, vom avea parte de probleme. Oamenii se vor simti dezamagiti si deziluzionati. In Kosovo trebuie insa sa ne gandim la ce se va intampla in viitor daca se va recunoaste independenta provinciei.
Kremlinul, afacerile si "interesele statului"
Este oare corect ca inalti oficali de la Kremlin sa detina functii importante in fruntea celor mai importante corporatii de stat, asa cum este cazul lui Igor Sechin la Rosneft?
"Vorbim aici de o practica generala si nu de administratia prezidentiala. De asemenea, ea poate fi aplicata si Guvernului. Si nu vorbim de faptul ca anumite persoane lucreaza si la Kremlin si in companiile private. Ei nu lucreaza la aceste companii, ci doar reprezinta interesele statului intr-o companie in care actiunile se afla in proprietatea statului". Putin sustine ca acest lucru nu are nici o legatura in ceea ce priveste modul in care acesti inalti responsabili se comporta in relatia cu alte companii. Pe viitor, avocatii independenti ar putea ajunge sa reprezinte interesele statului. "Dar, in acest moment, nu este realista o astfel de ipoteza intrucat acesti avocati ar incepe imediat sa se ocupe doar de interesele proprii..."
Axa Moscova-Berlin
Ce se poate spune despre Rusia si Germania si despre problemele invocate de o serie de state ale UE in ceea ce priveste viitorul gazoduct din Marea Baltica?
Putin a declarat ca exista o competitie politica si economica printre statele UE. "Numerosi parteneri ai nostri cred ca dezvoltarea unor legaturi bilaterale, inclusiv legaturi in domeniul energetic, nu ar corespunde intereselor lor si au incercat sa intervina, asa cum au intervenit in cazul gazoductului dintre Rusia si Germania. Nimic nu s-a schimbat in aceasta atitudine. Asta este unica explicatie a atat de deranjantei chestiuni a gazoductului nordic. Care nu afecteaza interesele nimanui. Si care nu face rau nimanui. Valoarea de 60 de miliarde de dolari a gazului care a fost contractat va trece printr-o noua ruta. Si nu va fi afectata in nici un fel presiunea gazului din conductele ce trec prin Polonia si Ucraina. Iar expertii lor inteleg perfect acest lucru. Ei doar se prefac ca nu stiu.
Ceea ce ma surprinde insa foarte mult este faptul ca exista anumite temeri politice in Germania. Ei nu inteleg aceste chestiuni. Putem spune ca aceasta este o legatura extrem de practica intre sistemele de gaz rusesc si european, care a fost realizata fara a fi afectate interesele cuiva. Opozitia fata de acest proiect nu poate fi decat una politica. Se pare ca oamenii cu capul pe umeri inteleg acest lucru si Guvernul german adopta o pozitie extrem de pragmatica in interesul tarii."
Nabucco si contra-Nabucco
Putin si-a exprimat satisfactia vizavi de planurile privind investitiile gazoductului rus in Rusia in Ungaria, Bulgaria si Grecia si a precizat ca nu se simte ingrijorat in privinta planurilor occidentale pentru gazoductul Nabucco, cel care ar putea lega Europa centrala, Turcia si zona caspica. "Intentionam sa sporim exporturile de petrol si de gaz catre statele asiatice (cu 30% per total). Si vom face, cu siguranta, acest lucru, dar exista numeroase implicatii politice".
Putin s-a referit la Ucraina, sustinand ca Rusia trebuie sa ia in calcul pierderea unei sume de 5 miliarde de dolari anual, in ultimii 15 ani, ca urmare a faptului ca a furnizat gaz, la un pret foarte mic, Kievului. Dar - "Slava Domnului!" -in cele din urma, la inceputul acestui an, s-a ajuns la un acord privind majorarea pretului.
Portocaliii sa plateasca nota
"Partenerii nostri europeni si americani au decis sa sprijine Revolutia Portocalie. O chestiune destul de socanta. Daca ai fost de acord cu asta, atunci mergi mai departe si plateste (subventii pentru Kiev - nota FT). Doresti sa ai parte de beneficii politice pe termen lung, dar vrei ca noi sa fim cei care platim aceste subventii. Daca nu vrei sa platesti, incearca sa privesti in mod realist situatia".
Putin a argumentat ca Europa ar putea suferi din punct de vedere economic daca industriile sale metalurgice ar plati 250 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaz, in timp ce companiile rivale din Ucraina ar plati doar 50 de dolari. "Este o decizie politica luata de partenerii nostri europeni si americani. Este o greseala si o abordare eronata. Putin a mai spus ca negocierile privind contractul pentru preturile la gazul furnizat Ucrainei au fost dificile, dar Rusia a reusit sa obtina acorduri separate pentru tranzitul gazului catre Europa si pentru aprovizionarea cu gaz a Ucrainei.
Care sunt cele mai importante trei realizari ale dvs. si ce sfat ati da succesorului dvs.?
Putin a afirmat ca reusitele sale au constat in consolidarea pozitiei statului rus, revigorarea economiei si rambursarea datoriei externe, si restabilirea statutului international al Rusiei. Pentru viitor, trebuie insa sa se faca mult mai mult pentru imbunatatirea situatiei saracilor, pentru lupta impotriva coruptiei, in vederea incurajarii autoguvernarilor locale si pentru diversificarea economiei.
Religia si relatiile cu SUA
Este importanta religia in stabilizarea Rusiei?
"Rusia a fost dintotdeauna o tara religioasa". Putin isi a aminteste cum propria sa familie a venit dintr-un sat aflat la 130 km de Moscova, unde familia sa putea folosi arhivele bisericii pentru a-si descoperi istoria. "Nu m-am gandit niciodata la cat de stabila era aceasta societate. Timp de 300 de ani, familia a trait in acelasi oras si mergea la aceeasi biserica". Revolutia comunista a dat peste cap totul si a creat un vid spiritual. "Un rau imens a fost provocat de stat religiilor - evreilor, ortodocsilor si musulmanilor - iar acest rau nu a fost inca reparat. "Cred ca statul trebuie sa sprijine biserica, dar, in acelasi timp, noi suntem un stat laic."
De ce politica rusa este pozitiva in ceea ce priveste relatia cu SUA, dar exista in schimb un imens sentiment anti-american in media, inclusiv in media controlata de stat?
Putin a subliniat ca programele reflecta viata Rusiei si a societatii ruse, in vreme ce in politica externa sunt urmarite cu pragmatism. "Exista o anumita dualitate intre sentimentele publicului si preceptia sa si politica noastra reala". Putin s-a plans de faptul ca, uneori, a fost dificila colaborarea cu SUA in anumite chestiuni. "Nu avem de gand sa actionam impotriva intereselor americane, dar dorim sa ne sustinem propriile interese tinand seama de interesele partenerilor nostri. Iar acest lucru va functiona doar daca si interesele noastre sunt luate in seama de ceilalti. "Avem relatii foarte bune cu presedintele Bush. Dorim sa ne amelioram relatiile cu SUA"
Putin s-a plans totusi ca, in vreme ce alte state au reusit sa fondeze grupuri de lobby la Washington, Departamentul de Stat al SUA nu a permis Rusiei sa faca acest lucru, fara a explica motivele. "Este o situatie critica. Este acea prezumptie de vinovatie care s-a aplicat Uniunii Sovietice si care acum, in mod automat, a fost transferata Rusiei."
Putin respinge ideea unui nou mandat
Veti consolida, pe viitor, controlul central asupra regiunilor si veti respinge ideea candidaturii pentru un al treilea mandat (n.r - la Kremlin) in 2008?
Cat priveste ingrijorarile ce tin de centralizarea puterii, Putin sustine ca a crezut ca a facut ce era corect cand si-a asumat puterea de a numi guvernatori regionali. Acest lucru era necesar intr-o tara in care clanurile locale, strans legate de interesele economice, ar putea prelua puterea. In orice caz, parlamentele regionale si-au mentinut dreptul de a respinge numirile Kremlinului.
In ce priveste noul mandat, "opinia generala este aceea ca o majoritate importanta si-ar dori stabilitate, fara vreo schimbare in conducere. Dar nu cred ca stabilitatea poate fi asigurata de catre un singur om asupra starii societatii in ansamblul ei, iar asta depinde, in mare masura, de Constitutie. Cred ca toti ar trebui sa fie egali in fata legii. Nu trebuie sa se faca anumite exceptii de la regula pentru mine. Pentru ca nu va duce decat la o destabilizare".