Organizaţia PETA, care luptă pentru drepturile şi protecţia animalelor, a anunţat că oferă o recompensă în valoare de 5.000 de dolari celui care va ajuta, prin informaţii, la arestarea stăpânului a trei căţei.
Vinerea trecută, un angajat al căilor ferate din Cleveland (SUA), a sunat autorităţile pentru a denunţa un bărbat care a legat de şina de cale ferată trei căţei, apoi i-a filmat în timp ce erau călcaţi de un tren.
Imediat după incident, bărbatul a fugit. La scurt timp, la faţa locului a ajuns şi un echipaj de poliţie, care a găsit corpurile a doi dintre căţei. Surprinzător, cel de-al treilea a supravieţuit miraculos.
Locotenentul Mark Ketterer, şeful departamentului de investigaţii din cadrul poliţiei din Cleveland, a declarat, pentru ABC News, că toţi cei care au aflat despre această poveste, opinia publică, dar şi ofiţeri, sunt extrem de supăraţi că o persoană ar putea face aşa ceva. "Este îngrozitor că cineva a putut face aşa ceva, şi apoi filma o astfel de dovadă de tortură faţă de animale".
Căţeluşa care a supravieţuit are doi ani şi face parte din rasa Terrier de Manchester. Fiind mult mai micuţă decât ceilalţi doi, ea a reuşit să scape după ce s-a ghemuit lângă şina de tren. Acum, căţeluşa, botezază "Chessie", este îngrijită la un adăpost de animale, iar cei care se ocupă de ea spun că vineri, când a fost adusă, era foarte speriată. Însă, acum, la aproape o săptămână de la incident, nu mai are nicio zgârietură, este veselă şi jucăuşă. După ce au aflat această poveste impresionantă, zeci de persoane au sunat la adăpost pentru a o adopta.