Cum a reușit presa progresistă să-l scoată pe Viktor Orban învins din alegerile locale?

De zece zile încoace presa progresistă internațională și românească îi cântă prohodul premierului maghiar Viktor Orban. Pierderea primăriilor din Budapesta și alte mari orașe este considerată începutul sfârșitului pentru formațiunea naționalist conservatoare și mai ales iliberală aflată la guvernare. Dar oare așa să fie? I-au întors ungurii spatele lui Orban la numai câteva luni de la succesul en fanfare înregistrat în alegerile pentru Parlamentul European? Nici pe departe!

Presa progresistă este cea care prezintă lucrurile astfel încât să reiasă că e vorba de o înfrângere catastrofală. Realitatea e, însă, diferită, chiar dacă ziariștii occidentali și fanii lor din presa românească chiar nu mint. E cât se poate de adevărat că Fidesz a pierdut Primăria din Budapesta, oraș pe care l-a condus în ultimii 9 ani.

E adevărat, de asemenea, că și în alte 7 dintre cele mai mari 23 de orașe candidații Fidesz au fost învinși. Presa globalistă uită să ne spună, însă, care au fost împrejurările în care Fidesz a fost învins. Iată ce scrie Bernard Waymel pe site-ul bvoltaire.fr: La Budapesta, de exemplu, candidatul Fidesz a îmbunătățit ușor rezultatele obținute de partid la ultimele alegeri europene, de la 42% la 44%. În provincii, Fidesz a câștigat toate cele 19 județe (în afara celor 23 de orașe importante cu statut de județ)”.

Câteva explicații cu privire la situația politică din țara vecină și la legislația electorală vă vor face să înțelegeți exact ce s-a întâmplat. În Ungaria, primarul este ales cu votul majorității într-un tur. De la revenirea lui Orbán la putere, în 2010, opoziția a fost divizată și partidele au mers în alegeri cu candidați proprii, strategie care a dat greș lamentabil.

Ca urmare, pentru ultimele alegeri municipale, opoziția s-a regrupat. Au intrat în alianța anti-Orban nu numai cele două partide social-democrate (liberal și ultra-liberal), cele două facțiuni ecologiste (liberală și conservatoare) sau mișcarea de tineret Momentum, ci, în unele cazuri, și formațiunea de extremă dreapta Jobbik, un partid atât de antisemit și homofob încât Marine Le Pen a refuzat în 2014 să-l primească în grupul său din Parlamentul European.

Ciudat, însă, stânga ungurească n-a avut nicio problemă să cultive această formațiune extremistă, e drept după ce conducerea Jobbik s-a separat de elementele sale cele mai radicale. Această Monstruoasă Coaliție, a cărei singură rațiune de a exista este opoziția la Fidesz, a avut succes. Budapesta a ales un primar verde de centru stânga. Pe baza aceleiași alianțe, orașul Eger s-a căpătuit, însă, cu un primar al lui Jobbik, care a candidat în numele întregii opoziții.

Să însemne această alianță anti-Orban sfârșitul Fidesz? Editorialistul de la bvoltaire.fr e de altă părere și aduce și argumente. „Un studiu realizat de institutul Nézpont pe baza rezultatelor voturilor pentru primarii din marile orașe și județe arată că, în cazul unor alegeri legislative, Fidesz ar obține 129 din 199 de locuri de deputat (față de 133 cât ar reprezenta o majoritate de două treimi)”.