CUM a reacționat un liberal la discursul lui Ponta: "Ce a pățit Victoraș?"

Discursul susținut de Victor Ponta, ieri, în Parlament i-a scos din minți pe liberalii. Unul dintre ei a povestit azi, într-o conferință de presă, că auzindu-l pe Ponta și-a sunat câțiva colegi să-i întrebe "Ce a pățit Victoraș?".

Deputatul Ioan Ţintean a spus că s-a enervat iniţial când l-a auzit vorbind pe Victor Ponta, dar că apoi, a stat și a studiat discursul acestuia, şi și-a dat seama că unitatea USL nu este în pericol.

"Anumite secţiuni din discurs m-au lăsat cu nişte semne de întrebare, atunci când a spus că Guvernul va avea din partea opoziţiei susţinere pe cele 15 puncte. Acolo am stat pe moment şi m-am gândit ce vrea să spună. Apoi am ajuns la concluzia că e greşit în a spune opiniei publice că noi, USL, suntem numai împotrivă, că gândim împotriva poporului român. Nu m-am temut că se rupe USL fiindcă nu cred că Victor Ponta şi Crin Antonescu se vor despărţi într-o perioadă mai mică de o legislatură. În prima fază, m-am enervat şi am dat nişte telefoane şi am întrebat "ce-a păţit Victoraş"? Ideea de fond e că Victor Ponta a dorit să arate opiniei publice că nu suntem mereu împotrivă. Am vorbit cu unii colegi şi am înţeles acest lucru", a declarat Ioan Ţintean, potrivit Realitatea tv. CITIȚI ȘI:

  • REPORTAJ. Ce nu s-a văzut la învestitura Guvernului
  • Cum s-au indignat liberalii în faţa lui Antonescu: “Trădare, trădare. Ponta l-a legitimat pe Ungureanu". Împăcare de faţadă la Grivco
  • Anteniştii Mircea Badea, Radu Tudor şi Victor Ciutacu îl desfiinţează pe Victor Ponta
  • Ponta se apără în ochii celor de la PNL: Cele 15 condiţii, dovadă că USL are tot atâtea soluţii. Nu vom sprijini acest Guvern
  • Democrat-liberalii descoperă "maturitatea" lui Ponta
  • Traian Băsescu: A venit timpul ca politicienii vechi să predea ştafeta