Daniel Constantin face "precizări biografice" despre cei 300.000 de euro de la Voiculescu

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, explică, într-o postare pe blogul personal, cum a ajuns să-i datoreze bani lui Dan Voiculescu. Presa a relatat, recent, pornind de la o declaraţie a fostului ministru al Agriculturii Stelian Fuia, că ministrul Constantin i-ar datora lui Voiculescu 295.000 de euro.

"Mi-aş fi dorit să scriu “despre viaţa mea" mult mai târziu, când, poate, aş fi avut o imagine de ansamblu a propriilor realizări, dar, în contextul în care, în ultima vreme, propaganda PDL a declanşat o amplă campanie de calomnii la adresa mea, am considerat că sunt necesare câteva precizari biografice", scrie ministrul.

După terminarea facultăţii, spune Constantin, a urmat cursuri de master, la finalul cărora s-a angajat la Ministerul Agriculturii, pe un post de consilier pe probleme de integrare europeană.

"Am lucrat în Ministerul Agriculturii şi apoi în Ministerul Integrarii Europene, dar detaşat la agricultură, până în anul 2006, perioada în care am acumulat o solidă experienţă în cadrul negocierilor de aderare pe Capitolul 7 Agricultură. În paralel, viaţa mea personală a evoluat într-un sens pozitiv. Încă din anul II de facultate m-am căsătorit cu Ramona, iar în anul V de facultate am avut şi primul copil. Am locuit cu soţia mea în căminele studenţeşti din Agronomie patru ani şi jumatate din cei cinci de facultate. Bursa pe care am primit-o în nouă din cele zece semestre ne-a ajutat foarte mult în acea perioadă. (...) Ajutaţi de părinţi, în martie 2003 am achiziţionat un apartament în cartierul Crângaşi din Bucureşti. În anul 2006 am participat la o discuţie pe fonduri europene în Parlamentul României, la care a participat şi senatorul Dan Voiculescu. A fost primul meu contact cu acesta şi la sfârşitul discuţiei mi-a făcut propunerea de a colabora cu dânsul în construcţia unei societăţi care să ajute la absorbţia de fonduri europene. A fost o întâlnire care mi-a influenţat destinul", scrie Constantin.

În momentul în care s-a născut al doilea copil, adaugă Constantin, a făcut pasul spre mediul privat, "în care oportunităţile erau mult mai mari".

"Aşa a început colaborarea cu domnul Dan Voiculescu. Am preluat conducerea unei societăţi comerciale care nu avea niciun angajat şi pe care am lăsat-o, după ani de activitate, cu peste 25 de angajaţi şi cu un portofoliu important de proiecte aprobate de autoritatea de management. În anul 2007, am vândut apartamentul din Crângaşi şi am dorit să contractez un credit care să-mi permită să construiesc o casă pentru cei doi copii. Acesta este momentul despre care s-a scris insistent în ultimele zile, fără să mă întrebe nimeni care este adevărul. Aveam deja o mare parte din acte depuse la bancă pentru a contracta acel credit, ma pregăteam chiar să le semnez, când domnul Voiculescu, aflând despre intenţia mea, mi-a propus să-mi împrumute dânsul suma necesară pentru construcţia casei pe care o aveam deja proiectată. Vreau să precizez foarte clar, că în acel moment, eram directorul general al acelei societăţi comerciale şi aveam un venit foarte bun. Nu intenţionam să intensific activitatea politică sau să mă întorc în administraţia publică. Am considerat că gestul domnului Voiculescu era o dovadă de încredere, o recunoaştere a faptului că am realizat performanţe importante în activitatea mea curentă. De altfel, mi-am dorit ca împrumutul menţionat anterior să fie public, tocmai pentru că nu am nimic de ascuns la mijloc. Contractul de împrumut expira în anul 2016-2017 putând fi prelungit oricând după aceasta dată, precum poate fi rambursat în rate egale sau în orice alta formă în funcţie de posibilităţi", explică ministrul Agriculturii.

"Pe de altă parte, este de notorietate faptul că Dan Voiculescu şi-a susţinut întotdeauna colaboratorii apropiaţi, mai ales pe cei tineri, cărora a înţeles să le ofere ajutorul necesar pentru a-şi construi destine de succes. Este, cred, o abordare naturală şi necesară din partea unor personalităţi care au posibilitatea de a sprijini performanţa şi îmi doresc sincer ca, mai devreme sau mai târziu, să pot oferi şi eu o asemenea şansă unui tânăr în care cred", conchide Constantin.