Desfășurarea evenimentelor din ziua de 22 decembrie 1989 sunt consemnate în seria de rechizitorii întocmite de Parchetul Militar de-a lungul celor 30 de ani, de presa vremii sau sunt relatate la televizor de diverși participanți la Revoluție, an de an, cu prilejul comemorării.
Despre Ion Iliescu se știe acum că ar fi fost o creație a Securității, liderul pregătit ca să-l înlocuiască, la un moment dat, pe dictatorul Nicolae Ceaușescu. Numele lui era vehiculat destul de des în cadrul emisiunilor de la Radio Europa Liberă, unde ajungeau scrisori din țară care-l descriau pe Ion Iliescu ca un dizident, un membru de partid luminat care ar construi o nouă față României socialiste, angajată pe drumul comunismului. Cam așa îl știau românii care ascultau postul de radio interzis.
Alexandru Bîrlădeanu, unul dintre foștii lideri ai Partidului Comunist Român care îl contestau pe Ceaușescu și a semnat „Scrisoarea celor șase”, epistolă trimisă unor cancelarii occidentale, a reapărut în prim-plan în 22 decembrie 1989, după fuga cuplului dictator cu elicopterul. Destul de în vârstă și cu o semipareză vizibilă, Bîrlădeanu a fost filmat în momentul în care se afla într-una dintre camerele Comitetului Central, înconjurat de revoluționari. Era ora 17.00 și era însoțit de un alt opozant a lui Ceaușescu, fostul lider Gheorghe Apostol. Amănunte despre întâlnirea cu Iliescu în sediul CC, dar și despre biografia și cariera politică a acestuia le-am găsit într-o carte-interviu cu Alexandru Bîrlădeanu, semnată de Lavinia Beta. Este fascinant ce spune fostul deminitar comunist despre cel care atunci, în 22 decembrie 1989, preluase frâiele puterii de la Ceaușescu. „Nea Nelu” contra „Nea Nicu”.
Bîrlădeanu confirmă că Ion Iliescu a fost un produs al Securității.
El spune: „Aura i s-a creat înainte de 89. Auzisem și eu, de la niște foști colegi din CC, că după Ceaușescu trebuie să vină, numaidecât, Iliescu, deoarece e mai deschis, mai de treabă, mai cult. În realitate, pe Iliescu nu-l cunosc ca un luptător împotriva lui Ceaușescu, ci doar ca o victimă a acestuia într-o carieră politică începută strălucit. Știam că l-a vizitat înainte de 89 fratele lui Virgil Trofin, trimis de Apostol, să-i ceară adeziunea la scrisoarea noastră publică împotriva lui Ceaușescu. L-a refuzat. Acest lucru îl știu de la Apostol, din vremea când căutam adeziuni la scrisoare, dar nu răspund de veridicitatea informației. Și-a creat reputația de om deschis, săritor, iubitor de artă. Știa să se poarte cu oamenii”.
Ion Iliescu se afla în clădirea CC în după-amiaza zilei de 22 decembrie 89, după ce fusese la TVR. Conducea deja grupul de care era înconjurat și clama că trebuie să se organizeze totul, ca să nu se ajungă la anarhie. Tot în CC erau generalii Ștefan Gușă și Iulian Vlad, colonelul Ardeleanu, comandantul trupelor USLA, colonelul Pîrcălăbescu, comandantul Gărzilor Patriotice, Petre Roman și Silviu Brucan. Bîrlădeanu povestește: „Am ajuns într-o sală mare, cu foarte multă lume. Printre cei prezenți, i-am zărit pe Verdeț, soții Drăghici, Fazekas, Brucan, dar și mulți necunoscuți. La un moment dat, se apropie de mine Cornel Burtică și-mi spune: „Vă roagă tovarășul Iliescu să coborâți la el, în cabinet.” Ne-a condus numai pe mine și pe Brucan. Pe Apostol, nu. Corneliu Mănescu nu era prezent.
L-am găsit – în urma invitației sale- pe Iliescu gata instalat într-un cabinet. Intrând pe ușă, primul lucru pe care l-am văzut a fost generalul Militaru, care mi-a spus: „De șase luni pregătim acțiunea asta!”. Am avut impresia că e o simplă lăudăroșenie, date fiind greutățile pe care le știam din perioada căutării de semnatari. Iliescu ne-a poftit să ședem și ne-a informat că e vorba de „Proclamația pentru țară”.
L-am văzut prima dată pe Petre Roman. În ușa de la cabinetul unde ne chemase Iliescu băteau să intre Apostol și Verdeț. De Gușă îmi amintesc. Ceilalți îmi erau necunoscuți.
În timp ce noi vorbeam, au început împușcăturile și se părea că se trage de acolo. Cineva a strigat: „Stingeți lumina! Culcați-vă pe jos!”, ceea ce am și făcut-o cu toții. Prima impresie era că e un atac al trupelor de Securitate. Nu puteam identifica nimic, dar chiar atunci am remarcat că n-am auzit zgomot de țăndări, de geamuri sparte, deci gloanțele păreau a fi îndreptate în altă parte”.
Așadar, sub o ploaie de gloanțe oarbe, Ion Iliescu, alintat de popor „Nea Nelu”, a preluat puterea lăsată din mână de binecunoscutul „Nea Nicu”.