Fostul candidat republican la Senat, Linda McMahon și soțul ei, Vince McMahon nu mai fac parte din clubul select al miliardarilor americani.
Cei doi, care aveau până de curând o avere estimată la aproximativ două miliarde de dolari, au dețin în prezent o avere de numai 750 de milioane de dolari, potrivit statecolumn.com. Scăderea averii familiei McMahon a avut loc după ce acțiunile pe care le dețineau la compania WWE s-au devalorizat, pe fondul zvonurilor că societatea nu își va atinge ținta de a-și dubla veniturile din drepturi de difuzare a anor programe TV. Acțiunile s-au depreciat cu 43%, iar analiștii le-au retrogradat de la categoria „Cumpără” la „păstrează”, după ce WWE a dat publicității detaliile unei înțelegeri cu NBCUniversal.
După închiderea bursei, McMahon a emis un comunicat în care își arăta încrederea că activitatea WWE va avea o evoluție pozitivă.
Fostul candidat republican la Senat, Linda McMahon a cheltuit o mică avere pentru a câștiga alegerile, dar a pierdut în fața contracandidatului democrat Chris Murphy. Anterior, Linda McMahon s-a mai înscris într-o cursă electorală, în 2010, pe care a pierdut-o, deși a investit circa 47 de milioane de dolari în campanie.