Tiberiu Lovin, cel care a înființat în urmă cu șapte ani site-ul ”Reporter Virtual” a fost scos din conducerea afacerii de asociatul Răzvan Cornețeanu printr-o manevră de capitalism feroce. Cornețeanu a cumpărat acțiunile lui Lovin (29%) cu 10.700 de euro, apoi a vândut 20% din acțiuni cu un preț mult mai mare în aceeași zi.
În 2012, Tiberiu Lovin a bătut palma cu Răzvan Cornețeanu pentru dezvoltarea site-ului ”Reporter Virtual”. „Reporterul” a fost trecut pe o firmă din Chitila, SC Dinamica Goiania SRL, aparținând lui Cornețeanu, iar echipei i s-au alăturat Adrian Halpert și Laurențiu Ciocăzanu.
În urmă cu doi ani Halpert și Ciocăzanu aveau câte 19% din firmă, Răzvan Cornețeanu 31% iar Lovin 29%. Restul de 2% a rămas în posesia unei colaboratoare a lui Cornețeanu.
Afacerea nu mergea prea bine, iar la sfârșitul anului trecut, Cornețeanu i-a dat o lecție de capitalism lui Lovin. În aceeași zi, Lovin și-a vândut acțiunile cu numai 370 euro/bucata, iar asociatul său a revândut 20% dintre acțiuni cu 2.500 de euro/acțiune, de aproape șapte ori mai scump firmei controlată de Liviu Tudor.
Tudor, considerat un apropiat la lui Viorel Hrebenciuc și Mugur Isărescu, le-a oferit un spațiu în ansamblul West Gate, pe care îl deține în cartierul Militari.
Numele lui Liviu Tudor a fost adesea asociat cu firme care au luat credite de la Bancorex, pe care nu le-au mai restitutit. Creditele au fost garantate prin bilete la ordin avalizate sub semnătura prietenului Corneliu Iacubov, preşedintele de atunci al SIF Moldova, aflat, astăzi, în pușcărie. Acesta controlează, prin firmele sale, parcurile de afaceri West Gate și Novo Park, ce totalizează circa 150.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri de clasa A, scrie obiectiv.info.