Cum a evitat România să ajungă în situația Greciei

Raluca Florescu in Economie la 7 iulie 2015, 0:00

România a trecut printr-un proces dur de restructurare, însă a ajuns în situația de a își regla majoritatea dezechilibrelor macroeconomice, chiar dacă la nivelul buzunarelor nu se simte încă creșterea nivelului de trai

În cadrul acordului cu FMI, România a implementat măsuri dure de austeritate, care au dus la echilibrarea situației financiare. Diferența dintre România și Grecia rezidă atât în rezistența mai mare față de austeritate a poporului grec, dar, mai ales, în situația în care criza a găsit cele două țări, în anul 2009. În timp ce Grecia se afla într-o stare dezastruoasă, România a pornit redresarea de la o situație financiară ceva mai bună. În prezent, România pregătește un plan ambițios de relaxare fiscală, care a generat însă critici din partea investitorilor internaționali.

PRIMUL ACORD CU FMI

Cu un deficit bugetar de aproape 9% în 2009 și un deficit de cont curent de circa 13% din PIB în 2008, România era privită ca o piață extrem de vulnerabilă de către investitori, în ciuda creșterilor economice accelerate din anii anterori. Consecința? Costurile de creditare ale statului au crescut exploziv, până la 14% pe an. Riscul de a nu mai puțea finanța cheltuielile curente era destul de mare. De asemenea, leul intrase pe un trend accelerat de depreciere. De la un nivel de 3,5 lei/ euro în ianuarie 2008, moneda națională s-a depreciat până la 4,25 lei/euro la mijlocul anului 2009. Era nevoie de un sprijin extern care să retrezească încrederea investitorilor externi, dar să asigure și nevoia de finanțare a BNR pentru a apăra leul. În martie 2009, Guvernul Emil Boc a încheiat un acord de finanțare cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială în valoare de 19,95 miliarde de euro, din care 12,95 miliarde de euro de la FMI și 5 miliarde de euro de la Comisia Europeană (CE). Banii urmau să fie primiți în perioada 2009 - 2010. Finanțarea FMI era destinată strict intervențiilor pe piața valutară, pentru a diminua fluctuațiile pe curs, dar un miliard a mers și către stat. Banii de la CE au finanțat numai statul.

TĂIERI DE SALARII ȘI PENSII

În 2010, economia continua să scadă vertiginos. Acordul cu FMI presupunea diminuarea aparatului de stat, reformarea companiilor publice, scăderea arieratelor, dar și găsirea de resurse financiare care să permită statului să se echilibreze financiar. În iunie 2010, Guvernul Boc a aprobat măsurile denumite pe atunci de presă „legile austerității”, prin care salariile bugetarilor erau diminuate cu 25%. Tot în iunie, Guvernul a decis creșterea TVA de la 19 la 24%. În 2009, Executivul luase deja măsura de a limita angajările în sectorul public. „Pleacă șapte bugetari, mai este angajat doar unul”, spunea, atunci, premierul Emil Boc. Numărul bugetarilor a scăzut astfel de la 1,4 milioane în 2008, la 1,19 milioane în decembrie 2012. Totodată, într-un raport al FMI din 2014, se arăta că arieratele întreprinderilor de stat scăzuseră puternic în ultimii trei ani, până la 0,7% din PIB, cu toate astea departe de ținta de 0,2% din PIB.

CREȘTEREA ECONOMICĂ ȘI REVENIREA

Efectul măsurilor implementate, dar mai ales evoluția neașteptat de bună a mediului privat, au permis reluarea creșterii economice, din 2011.Mediul privat continua să performeze, în special în zona producției industriale (industria auto, cu precădere). În 2011 economia a revenit pe creștere, cu un plus de 1,9% față de anul anterior. Anii următori, creșterea s-a consolidat.

Acordul cu FMI a fost finalizat cu bine, iar România a mai încheiat două acorduri preventive cu FMI și CE, fără a atrage însă bani.

Deficit mici, creșteri de salarii și pensii, relaxare fiscală

De la un deficit bugetar de 8,9% din PIB s-a ajuns la unul de 2,9% în 2012. În același an, venit la putere, Guvernul USL, condus de Victor Ponta, a decis reîntregirea salariilor bugetarilor pentru care veniturile scăzuseră cu 25% în anul 2010. Măsura fusese deja anunțată de guvernul PDL condus de Mihai Razvan Ungureanu, care fusese demis însă prin moțiunea de cenzură din aprilie. În 2014 au urmat creșteri de pensii, iar salariul minim a ajuns în prezent la 1.050 de lei. Anul trecut, contribuțiile sociale au scăzut cu 5 procente, iar anul acesta TVA pentru alimente s-a redus de la 24 la 9%. În plus, noul Cod fiscal prevede scăderea cotei generale de TVA la 19%, de la 24%, ceea ce va presupune un efort bugetar de 9 miliarde de lei. Atât FMI, cât și CE, consideră măsurile anunțate ca nesustenabile pentru buget.

Grecia - trecutul și prezentul unei tragedii fără sfârși

Votul elenilor, de respingere a propunerilor creditorilor, este doar deznodământul multor ani de acutizare a problemelor elene. Pentru a înțelege mai bine prezentul, este necesar să facem o trecere în revistă a anilor trecuți.

FOTO: Alexis Tsipras, premierul Greciei

NEVOIA URGENTĂ DE FMI

În 2008, economia Greciei a avut o creștere explozivă, de aproape 12%. Apoi, în 2009, au început problemele. Agențiile de rating au început să reducă ratingul acordat Greciei, costurile de finanțare au crescut rapid, iar măsurile de austeritate au pus gaz pe focul unei crize economice fără precedent. În aprilie 2010, așadar la un an după România, deși criza grecească era mult mai acută, premierul George Papandreou cere sprijin internațional în urma înrăutățirii situației economice a țării. FMI, BCE și UE sar în ajutorul Greciei. În mai 2010, troica este de acord să acorde un pachet de peste 240 de miliarde de euro. Un împrumut imens pentru o țară cu o economie de circa 230 de miliarde de euro. Era clar încă de pe atunci că disproporția între nevoia imensă de bani și economia care nu putea genera resurse pentru a-i da înapoi erau într-un dezechilibru puternic. Banii erau însă necesari pentru salvarea băncilor care împrumutaseră statul elen ajuns în incapacitatea de a-i da îna poi. Un stat supradimensionat, care oferea o sumedenie de beneficii sociale și care și-a ascuns multă vreme dezechilibrele financiare în fața UE, prin raportări statistice false.

MĂSURI DURE DE AUSTERITATE

În schimbul împrumutului din 2010, țara este obligată să introducă mai multe măsuri dure de austeritate. În februarie 2010 a fost impus primul pachet de măsuri: înghețarea salariilor din sistemul public, tăierea cu 10% a bonusurilor și reducerea numărului de angajați. Al doilea pachet urmează la scurt timp, în martie, și prevedea înghețarea tuturor pensiilor, creșterea TVA și a taxelor pe carburanți, țigări, alcool și bunuri de lux, dar și tăieri de salarii din sistemul public. În total, șapte pachete de austeritate au fost impuse.

DEBUTUL CRIZEI ACUTE

Grecia are nevoie de o ștergere de datorie. În octombrie 2011, investitorii sunt de acord cu reducerea cu circa 50% a datoriilor, prin conversia obligațiunilor vechi în noi credite, și acceptă o scădere cu 100 miliarde de euro a sumei. În februarie 2012 este finalizat al doilea pachet de ajutor, 100 miliarde euro. Economia a scăzut mai mulți ani la rând, culminând cu un minus de aproape 14% în 2013. În 2014 apare, în sfârșit, prima creștere economică, de 0,8%. Șomajul aproape s-a triplat. În rândul tinerilor, șomajul real depășește 50%.

Grecia datorează statelor din zona euro 54 de miliarde de euro, iar către investitorii privați 35 de miliarde de euro

Incapacitate de plată

Nemulțumirile sociale generate de planurile ample de austeritate aplicate au adus la putere în Grecia Coaliția Stângii Radicale, Syriza, o grupare condusă de Alexis Tsipras care a refuzat ultimele măsuri de austeritate impuse de creditori. În plus, sprijinul acordat de popor Executivului, prin votul de duminică, în care elenii au respins planurile de austeritate amână ajungerea la un deznodământ pentru negocierile dintre Grecia și UE. Grecia este în incapacitate de plată, după ce a ratat plata unei tranșe de 1,6 miliarde euro către FMI pe data de 30 iunie. Pe 20 iulie, Grecia trebuie să plătească o tranșă de 3,5 miliarde euro către BCE, în caz contrar riscând tăierea fondurilor din partea instituției europene. Criza grecească este însă contagioasă. O intrare în incapacitate de plată ar avea un efect imediat asupra întregii Europe. Din datoria totală de aproape 300 miliarde euro, statele din zona euro dețin 54 de miliarde, iar 35 de miliarde către investitorii privați. Grecia ar putea fi primul stat care iese din zona euro dacă nu se ajunge la un acord cu creditorii.