Fostul candidat la preşedinţie şi-a întărit poziţia de lider al partidului în 2010: şi-a impus echipa la şefia PNL, dar şi propriul "guvern din umbră".
"Eu şi Crin suntem ca Fidel Castro şi Che Guevara", spunea Victor Ponta despre el şi colegul său de opoziţie. Deşi a respins eticheta care i-a fost aplicată de liderul PSD, Crin Antonescu a început în propriul lui partid o revoluţie la finalul căreia poziţia lui şi a oamenilor de încredere a fost întărită.
Într-un an, Antonescu a impus alegerea pe liste a noii conduceri PNL, propria echipă, un guvern din umbră format în cea mai mare parte din apropiaţi, dar şi un locţiitor informal în persoana lui Mihai Voicu. Toate aceste schimbări au fost primite de vechii lideri ai PNL cu critici deschise sau mici cârteli, dar statutul de lider al lui Antonescu nu a fost contestat niciodată.
Perdant la prezidenţiale, câştigător în propriul partid
"Antonescu să devină «mână de fier». PNL are nevoie de disciplină", anunţa Relu Fenechiu în ianuarie 2010. Spre deosebire de un alt perdant al prezidenţialelor, Mircea Geoană, care a fost izolat de partid după eşecul din 2009, Antonescu şi-a consolidat poziţia de lider al PNL în acest an.
Unul dintre avantajele lui Antonescu l-a reprezentat chiar rezultatul din alegeri. Deşi a ieşit din cursă în primul tur, scorul lui Antonescu a fost cel mai bun pe care l-a obţinut PNL în istoria confruntării de după 1990. Mai mult, în ciuda mobilizării slabe din teritoriu, Antonescu a reuşit în 2009 să obţină singur un procentaj de 20,02%, peste cel al partidului.
Cu aceste premise, liderul liberal cerea imperativ în ianuarie un Congres extraordinar, care să-i reconfirme poziţia. Antonescu a propus atunci ca noua echipă de conducere să fie aleasă pe liste şi nu uninominal, iar funcţia de prim-vicepreşedinte să fie eliminată. "Votul pe listă este antipatic multora, dar astăzi această formulă îmi pare necesară", a argumentat el atunci. Explicaţia acestei propuneri avea să vină câteva luni mai târziu: "PNL are nevoie de organiazare militară. E necesar la vreme de război".
Tăriceanu şi Orban, eliminaţi de la "prezidiu"
Primul lovit de votul pe listă a fost Călin Popescu-Tăriceanu, care nu s-a aflat în echipa lui Antonescu şi a ajuns din ce în ce mai izolat în PNL, deşi este liderul deputaţilor liberali. Nici Ludovic Orban, fosta mână dreaptă a lui Antonescu, nu a mai ocupat funcţia de prim-vicepreşedinte pe care o deţinea la acea vreme. "Votul pe liste este nedemocratic", s-a revoltat Orban.
Liderul PNL a obţinut în final şi vot pe listă, şi echipa pe care şi-o alesese, forţând: a ameninţat că, dacă partidul nu e de accord cu proiectul său, el nu va mai candida pentru un nou mandat. În condiţiile în care Antonescu adusese PNL la 20%, retragerea sa ar fi însemnat pier derea unei locomotive electorale. Acesta a fost doar primul pas prin care preşedintele PNL şi-a întărit poziţia.
Următoarea etapă a fost anunţarea "guvernului din umbră". Cu riscul unor tensiuni în partid, Antonescu s-a autopropus premier, alegându-şi singur "miniştrii". "Am luat decizia singur, am luat-o eu", ar fi spus Antonescu, într-o discuţie la vârful PNL, în care i s-a reproşat că nominalizaţii nu reprezintă "resursa umană din PNL".
"Domnule, eu te-am sprijinit şi te sprijin şi în continuare, dar nu ne mai umili, să aflăm din presă ce se întâmplă în partid. Nu ne mai umiliţi cu modalitatea asta de a lua decizii", ar fi fost un alt reproş pe care i l-a adus Varujan Vosganian lui Antonescu, într-o şedinţă a Biroului Politic Central, potrivit surselor liberale. "Vosganian şi Tăriceanu pot fi, în ipoteza câştigării alegerilor, preşedinţi ai Camerelor", a liniştit Antonescu apele. Atât timp cât va strânge în jur de 30% în sondaje, liderul PNL îşi va păstra cel mai probabil şi în 2011 "mâna forte" în partid.
DECLARAŢII DE RĂZBOI
"Adrian Năstase a vrut să desfiinţeze PD pe cale administrativă, folosind uneltele puterii, şi am protestat atunci pentru că nu era democratic. Eu doresc să desfiinţez PD pe cale politică şi democratic." 12 FEBRUARIE 2010
"Varujan Vosganian, ca şi Călin Popescu-Tăriceanu, ca şi alţi colegi, pot fi foarte bine, oricând, în ipoteza câştigării alegerilor, preşedinţi ai Camerelor. Niciodată toţi oamenii valoroşi nu se regăsesc într-un guvern." 16 SEPTEMBRIE 2010
"PNL are nevoie acum de o organizare militară, în ciuda faptului că este cel mai democratic partid din România, deoarece la vreme de război se impun asemenea decizii." 13 NOIEMBRIE 2010
"PNL nu negociază cu teroriştii, cum se spune, cu ghili mele. Faţă de această ţară, faţă de cetăţenii acestei ţări, faţă de oamenii care i-au votat, Traian Băsescu şi PDL se comportă ca nişte terorişti." 6 DECEMBRIE 2010