Cum a curtat-o Sarkozy pe Carla Bruni

Francezii ştiau deja că între preşedintele lor Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni a fost dragoste la prima vedere. Astăzi, ei s-au delectat cu o relatare completă a iubirii instantanee între Sarkozy şi cântăreaţa supermodel, scrie ediţia electronică a publicaţiei The Times.

Fidel firii sale impulsive, preşedintele francez a cerut-o în căsătorie pe Carla Bruni chiar în seara în care a cunoscut-o pentru prima oară, conform relatărilor unui martor prezent la eveniment, publicate astăzi. El a provocat-o să îl sărute şi a spus că vor fi mai potriviţi decât Marilyn Monroe şi JFK.

Proaspăt divorţatul preşedinte a promis, de asemenea, să îi fie suflet pereche şi a glumit, din gelozie, pe seama picioarelor lui Mick Jagger, unul dintre foştii iubiţi ai cântăreţei. Povestea a fost relatată de Jaques Seguela, prietenul care i-a invitat, în 13 noiembrie 2007, la el acasă pentru o întâlnire pe nevăzute. Cei doi s-au căsătorit şapte săptămâni mai târziu.

Seguela, în vârstă de 75 de ani, o vedetă a lumii publicitare franceze şi un prieten comun al celor doi, a notat detaliile dragostei la prima vedere şi le-a publicat în această săptămână într-o carte - Autobiographie non autorisée.

Cuceritorul Sarkozy

Conform lui Seguela, Nicolas Sarkozy, care a împlinit 54 de ani, îşi merită porecla "Speedy". Autorul prezintă povestea "unui joc neaşteptat de seducţie între două animale sălbatice" care s-a desfăşurat sub privirile uimite ale celorlaţi oaspeţi.

Preşedintele francez, care fusese părăsit de Cecilia, fosta sa soţie, doar cu o lună înainte, a fost cel care i-a cerut lui Seguela să aranjeze întâlnirea. Sarkozy a întârziat şi a venit fără cravată. A fost atras "ca un magnet" de Carla Bruni, care avea aproape 40 de ani la acea vreme. Bruni, care se purta ca "zeiţa Diana cu gheare de catifea", s-a jucat cu foarte dornicul preşedinte, folosind informalul "tu" şi l-a avertizat că îi cunoaşte reputaţia de afemeiat.

Replici fulgerătoare

"Reputaţia mea nu este mai rea decât a ta", a spus el. "Te cunosc bine fără să te fi întâlnit vreodată. Înţeleg totul despre tine pentru că ne asemănăm atât de mult", a continuat Sarkozy. Fără prea mari reţineri, preşedintele francez a promis că va sta în primul rând la următorul concert al Carlei Bruni. "Ne vom anunţa logodna. Vei vedea, o să ne descurcăm mai bine ca Marilyn şi Kennedy", a zis el.

"Logodnă, niciodată! De acum încolo voi trăi doar alături de un bărbat care îmi oferă un copil", a replicat Carla Bruni, iar Sarkozy a răspuns încă o dată: "Am crescut deja cinci. De ce nu ar urma şi al şaselea?"

Preşedintele s-a aplecat şi i-a şoptit Carlei: "Pun pariu cu tine că nu ai curajul să mă săruţi acum în faţa tuturor." Ea nu a răspuns. Apoi, el a invitat-o să petreacă sărbătorile de sfârşit de an alături de el, în Egipt. Ea a refuzat.

Cei doi au plecat împreună, iar automobilul prezidenţial a lăsat-o pe Carla Bruni acasă, după ce ea i-a dat lui Sarkozy numărul său de telefon.

Jacques Séguéla a spus că şi-a dat seama imediat că Bruni era interesată de preşedinte deoarece a purtat pantofi fără toc la întâlnire, lucru care a devenit o obişnuinţă pentru a nu fi mult mai înaltă decât soţul ei.