Cântăreţul spune că dacă asculţi de cinci-şase ori piesa "Ea nu mai vine" nu poţi să o mai uiţi.
"Am avut un moment în care am fost singur sufleteşte, pentru că prieteni am slavă Domnului, o groază. Jumătatea îmi lipsea şi eram cam trist. Mă aflam la "HaHaHa Production" şi renumitul CellBlock, un băieţaş căruia noi îi zicem "Măzărică", a schiţat câteva acorduri. Mi-au atras atenţia şi am început să le prelucrăm. CellBlock este un artist desăvârşit, ce are colaborări muzicale foarte multe cu Statele Unite. Ne-am luat apoi o cafea şi am început să gândim versuri. A venit el cu o idee de refren şi... de acolo s-a creat povestea. După ce am încheiat piesa, am ascultat-o zilnic încă o săptămână, ca să încercăm să mai schimbăm ceva la ea, dar nu ne-a venit nimic. Pur şi simplu, ne-a plăcut prea mult. Eu aş asculta-o non-stop. Piesa e făcută să nu îţi atragă atenţia din prima, ci a cincea - a şasea oară. Aşa e făcută piesa. Şi devine obsesivă, datorită unor secvenţe făcute să atingă, într-un fel sau altul. Un studiu muzical zice că sunt anumite note care, oricât de rece ar fi un om, îl mişcă", a dezvăluit câştigătorul concursului "Vocea României" pentru Evenimentul zilei.