Cum a comentat Gică Popescu victoria României în Armenia: „Rezultatul poate fi mincinos”

Naționala României a bifat, aseară, la Erevan, primul succes în campania de calificare a CM 2018, cu Armenia, scor 5-0. Totuși, fostul internațional Gică Popescu a îndemnat la calm, declarând că este doar o vicotire obținută în fața unui adversar fără prea mare valoare.

Gică Popescu, care astăzi împlinește 49 de ani, a mai spus că este impresionat de marcarea celor cinci goluri ale „tricolorilor” la Erevan.

Aseară am întâlnit o echipă destul de slabă. Pe lângă faptul că era slabă, am şi jucat 90 de minute cu un om în plus. Asta nu diminuează cu nimic meritele echipei noastre. Am vazut un apetit ofensiv cum nu am văzut demult. Am avut ocazii, am fost agresivi, am avut posesie. Eu însă nu m-aş entuziasma foarte mult. Poate fi un rezultat mincinos contra unei echipe slabe, care a jucat 90 de minute în 10 oameni. Important este să păstrăm constanţa, pofta de joc, apetitul ofensiv.

Avem o grupă foarte grea. Favorite sunt Danemarca şi Polonia, dar trebuie să încercăm să jucăm din ce în ce mai bine, să creştem de la meci la meci şi aşa vin şi rezultatele. Eu nu mă raportez la meciul de aseară, poate fi mincinos. A, dacă batem în Kazahstan şi vom face un rezultat bun după aceea cu echipele importante... Până la urmă, calificările nu se obţin cu echipele mari, ci cu ele mici.

Este de apreciat faptul că Daum a adus jucătorii care evoluau bine la echipele de club şi nu s-a uitat nici la experienţă, nici la vârsta din paşaport. Aşa este normal, să convoci jucătorii cei mai în formă şi cei mai valoroşi la momentul respectiv”, a declarat Gică Popescu la Dolce Sport.