Sfântul Teodor a fost de origine din Siria și a trăit în vremea împăraților Maximian (286-305) și Maximin (305-308). A fost ostaș în armata romană, fiind înrolat în legiunea Tironilor, formată din ostași tineri. Tiro în latină înseamnă tânăr sau recrut.

În toamna anului 304, legiunea lui Teodor a fost mutată din Siria în Amasia, capitala Pontului. La scurt timp, cu ocazia unei sărbători a lui Cibele, zeița Pământului, Teodor refuză să îi aducă acesteia jertfe, așa cum era obiceiul, mărturisind că este creștin și nu crede în idoli.

Cum refuză să se lepede de Hristos, el moare ca un mucenic, fiind ars de viu.

După 50 de ani de la moartea sa, împăratul Iulian Apostatul (361-363) care restaurează pentru scurt timp păgânismul în Imperiul Roman, dă ordin guvernatorului Constantinopolului să stropească cu sânge de animale jertfite zeilor toate produsele alimentare din piețe. Scopul acestui ordin era de a întina prima săptămână a Postului creștinilor.

Sfântul Teodor Tiron îi apare însă în vis arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului, îl vestește despre planul împăratului și îi poruncește să-i prevină pe creștini să nu cumpere nimic din piață, ci să mănânce toși doar grâu fiert îndulcit cu miere. Așa a apărut coliva.

Acest aliment are și o semnificație mistică, dat fiind că bobul de grâu este un simbol al învierii: îngropat în pământ, el răsare și aduce recoltă bogată: „Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă (Ioan 12, 24).

Din grâu se face pâinea, folosită la Euharistie, transformându-se în Trupul lui Hristos.

De aceea coliva se folosește la pomenirea morților, întru nădejdea învierii acestora la sfârșitul timpului acestuia.

În toate sâmbetele din Postul Mare, până la Sâmbăta lui Lazăr inclusiv, se împart colivă și alte prinoase pentru sufletul morților noștri.

 

Te-ar putea interesa și: