Despre lipsa şi ineficienţa sistemului de irigaţii s-a tot vorbit în ultimii 30 de ani. Ce-i drept, de anul trecut încoace vorbim din ce în ce mai des despre asta. Anul trecut am discutat masiv despre faptul că nu avem irigaţii aşa cum ar trebui în condiţiile în care ne-am confruntat cu cel mai secetos an din ultimii 70 de ani. Sunt unii care au spus că România nu s-a mai confruntat cu o asemenea secetă încă din anul 1947... aşa... ca o referinţă, atunci îşi începea "domnia" Gheorghe Gheorghiu-Dej!!!

Care ar fi fost diferenţa între România din anul 1947 şi cea de acum? Păi faptul că între timp ne-am făcut un sistem de irigaţii mare, care se întinde pe toate suprafeţele agricole relevante ale ţării, tocmai pentru a nu mai fi afectaţi de o secetă ca cea de atunci. Ei bine iată că a venit şi a trecut o secetă la fel de mare şi agricultorii români nu au putut decât să se uite cum se pârjolesc, de două ori, circa 1,2 milioane de ha şi cum au înregistrat pierderi uriaşe, compensate parţial de Ministerul Agriculturii (condus de Adrian-Nechita Oros) cu suma de 850 milioane lei. Suma doar pentru un pârjol, pentru al doilea... Domnul cu mila.

De ce am stat să ne uităm cum ne ard culturile sub soare? Pentru că sistemul de irigaţii construit tocmai în acest scop a fost întreţinut... în purul stil românesc... Furat, devalizat şi puternic degradat, acest sistem care ar fi trebuit să asigure stabilitate, predictibilitate şi realizarea unei agriculturi moderne în ţara noastră, a devenit o gaură neagră în care se pompează bani pentru interesele unora şi a altora, de unde mănâncă liniştite multe guri în timp ce ţara... fierbe.

Mai concret, în 2016 Parlamentul României a decis că, după o lungă perioadă în care nu prea s-a interesat nimeni cu adevărat de sistemul de irigaţii, ar fi cazul să ne schimbăm abordarea şi să direcţionăm o sumă semnificativă de bani (se promiteau la acel moment 1 miliard de euro) pentru reabilitarea lui. Aşa a luat naştere Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Îmbunătăţiri Funciare. PNRIPIR pe scurt, sau PNI cum îi spun specialiştii din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi cei din Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

Toate bune şi frumoase, pare lăudabil efortul, dar cu toate astea, români fiind, ne-am apucat de treabă abia prin octombrie 2017 că de... durează, nu-i aşa uşor să te apuci de treabă după ce ai dormit zeci de ani şi nu te-a întrebat nimeni nimic... Dar chiar şi aşa, activitatea în acest PNRIPIR a accelerat treptat şi a ajuns în 2019 să aibă toate motoarele turate şi să se lucreze pe şantierele patriei într-un ritm entuziasmant (47 de contracte de execuţie, în valoare de 1,6 miliarde de lei şi 92 de contracte de elaborare a documentaţiilor tehnice aferente investiţiilor, în valoare de 47 de milioane lei), situaţie de care politicienii momentului nu au ezitat să profite. Este uşor să ne aducem aminte de vizitele de lucru ale ministrului agriculturii de la acel moment, Petre Daea, care au reuşit să ne aducă aminte (sau unora dintre noi să ne prezinte pentru prima dată) de cum era în "Epoca de Aur".

Dar în ciuda unor situaţii ilare şi pe alocuri uşor penibile, exista premisa reală ca cele 1,8 milioane de hectare de teren agricol deservit de infrastructură viabilă de irigaţii chiar să devină o realitate, să fie irigate şi să nu rămână doar pe hârtie. Ce ar însemna asta pentru agricultura României, care angajează circa 22,2% din populaţia activă la nivel naţional şi care încă reprezintă circa 4% din PIB? Un spor de producţie de cel puţin 2 milioane de tone de grâu şi alte 2, poate 3 milioane de tone de porumb, acestea fiind doar principalele culturi de cereale ale "grânarului Europei". În bani, o estimare de bază relevă că am discuta de un plus de cel puţin 700-800 milioane euro... pe an. Bani care ar mai ajuta spectaculoasa balanţă comercială a bunurilor agroalimentare, de ani buni obişnuită cu semnul "minus" în faţă şi care în 2021, doar după primul trimestru, ne prezintă un deficit care se pare că a sărit bine de 850 de milioane de euro.

Ei şi în situaţia asta ce fac românii? Schimbăm puterea... şi aducem feţe noi la MADR, unde îl îndepărtăm pe Petre Daea cu ai săi cormorani şi îl aducem pe Adrian Oros, lector la Cluj, senator cu experienţă... Tot aşa, îl dăm la o parte pe Ionuţ Barbu de la ANIF (nu că ar fi aterizat prea rău... în Camera Deputaţilor), pe care îl suspicionează gurile rele cum că ar fi dirijat banii aceia din PNRIPIR către nişte firme de-ale lui şi de-ale unor apropiaţi pe lucrări nefăcute sau făcute de mântuială şi îl aducem pe Ştefan Constantin, om cu ştate vechi în ANIF, care a mai condus instituţia şi a reuşit performanţa ca într-un timp record să o îngenuncheze. SNIF SA, scos cu toate datoriile agenţiei din instituţie (da, ştim, o divizare cu cântec, dar nu despre asta este vorba aici) e încă un "mort viu" alături de cam tot ce însemna capacitate operaţională în ANIF.

Dar chiar şi aşa... un suflu nou într-un proiect vechi, dar în legătură cu care toţi specialiştii şi chiar şi unii dintre nespecialişti sunt de acord că este mai mult decât necesar. Am înţeles, mai vin ai noştri, pleacă ai noştri din ANIF, ok... dar hai că doar e pus pe şine, îi dăm bătaie, nu? Ei bine nu! De la finalul lui 2019 şi până acum (da, cu tot cu pandemie, e adevărat) PNRIPIR s-a oprit... fix în câmp, nici măcar într-o haltă, nu mai zicem să ajungă în gară. Ştefan Constantin a venit, a văzut că e acest PNRIPIR (pardon, PNI cum îi zice el, ca să fie mai simplu de pronunţat) şi a decis să îl oprească... în cel mai secetos an din ultimii 70... iar Adrian Oros s-a uitat la subordonatul lui şi l-a felicitat pentru decizie!

Astfel, din 2020 încoace, ANIF nu prea mai plăteşte facturi către firmele care sunt deja angrenate în PNRIPIR, nu mai face licitaţii noi pentru a începe alte lucrări şi când se mai găseşte cineva să întrebe ce are de gând, oficial se plânge că nu are bani să facă nimic. Neoficial, se pare că cel care întreabă se poate trezi şi cu unele presiuni din alea tipice meleagurilor balcanice, că nea Ştefan Constantin nu-i ţinut în braţe doar de Adrian Oros, ci are prieteni chiar mai fioroşi, ca de exemplu pe deputatul de Prahova George Ionescu.

E mai mult de plâns dar deja e şi de râs cum Adrian Oros îl lasă pe Ştefan Constantin să spună că nu are bani pentru PNRIPIR, în condiţiile în care, în 2020, i-a dat ANIF-ului circa 300 de milioane de lei pentru a îşi face treaba (sumă care nu a fost cheltuită integral de instituţia lui Ştefan Constantin) şi a dat către fermieri, ca despăgubiri, suma de 850 de milioane lei. Management performant şi decizii demne de un ministru cu capul pe umeri, ce să mai...

Unde mai pui că anul ăsta ANIF-ul a fost atât de letargic încât nu a cheltuit, până la această dată, mai nimic din cei 350 de milioane de lei pe care îi are alocaţi doar pentru investiţii şi Constantin dă din colţ în colţ să nu piardă suma la viitoarea rectificare bugetară, pentru că până şi el e conştient că nu ar "da bine" o astfel de situaţie. Bani vrem, să fie! Cu munca e mai greu...

Dar uite că, întortocheate fiind căile Domnului, chiar şi lipsa banilor invocată de cei doi decizionali ar fi putut fi compensată prin accesarea banilor oferiţi de UE prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă... subiect la modă, despre care sigur mulţi dintre dumneavoastră au mai auzit. Pe scurt, UE a spus că am putea primi nişte bani inclusiv pentru lucrări asupra infrastructurii de irigaţii, doar că trebuie să ştim foarte bine ce avem, ce vrem şi cum vom obţine acest deziderat, condiţiile (de-a dreptul "imposibile") impuse de mai marii Europei fiind ca investiţiile din banii lor să conducă la reforme, modernizare, eficientizare şi să nu prejudicieze mediul prea tare.

Aşa că ne-am concentrat pe subiect şi am reuşit să NU demonstrăm Uniunii Europene nici măcar că lucrările de combatere a eroziunii solului sunt eco-friendly. De irigaţii... nici nu a mai încăput vorba. Şi ne oprim la irigaţii, că nu are sens să adăugăm că Adrian Oros nu are în ministerul lui niciun proiect propriu cerut de fermieri şi necesar "ca apa" promovat mai departe. Important e că pe Adrian Oros îl mai vedem din când în când la televizor explicând cum a avut cel mai verde proiect, îl ascultăm cu nesaţ cum promite investiţii de la bugetul "baban" al ţării pentru a acoperi ceea ce nu am primit de la UE ("numai" vreo 6,5 miliarde de euro, în varianta iniţială) şi ne facem că uităm că nici măcar pentru despăgubirile promise pentru seceta din primăvară onor ministrul nu a reuşit să se lupte suficient astfel încât fermierii să mai obţină o gură de oxigen. Acum că avem o nouă secetă care distruge porumbul şi floarea soarelui probabil că nici nu îşi va mai aminti cineva de primăvara trecută... trecem peste!

Iar apa... în continuare de la Domnul! Dar voi, în mod sigur în continuare cu noi!