Şapte minute dramatice au marcat diferenţa dintre succes şi ratare în cea mai fierbinte privatizare a momentului.
"La 12 fără cinci minute le-am atras atenţia că urmează să expire termenul legal pentru semnarea contractului. Ne-au reproşat că facem presiuni asupra lor. La 12 şi două minute ar fi vrut să semneze, dar era prea târziu", povesteşte un oficial guvernamental aflat la curent cu discuţiile dintre Ministerul Economiei şi Bayfront Capital Partners, pentru vânzarea Cupru Min, care au eşuat vineri la miezul nopţii. A fost punctul final al unor negocieri de zece zile, pe care statul român le consideră acum încheiate irevocabil dar despre care cumpărătorul susţine că abia au început. "Am ajuns la minister cu convingerea că ziua respectivă nu putea să fie pentru semnare (...) Ne-am [dus] în ideea că nu am avea de a face cu un deadline. Am aflat din ziare şi ne-a fost confirmat pe parcurs", răspunde Bogdan Mararu, avocat al cumpărătorilor, remarcând că "nu era nici un ceas în încăpere". Reprezentanţii cumpărătorului spun că au un "acord verbal" cu ministerul, după ce au acceptat condiţii care nu erau stipulate, dar că semnătura scrisă nu le-ar fi fost acceptată. "Părţile au ajuns la un acord verbal final pe care am fost şi suntem în continuare pregătiţi să-l aplicăm complet. Acordul cuprinde termeni ceruţi de guvern şi acceptaţi de Roman Copper, chiar dacă nu au fost iniţiali incluşi în forma contractului prezentat în pachetul de privatizare. Am fost surprinşi de refuzul comisiei de negociere de a accepta semnătura noastră scrisă", a declarat într-un comunicat Mike Curtis, partner al Bayfront. Principalele puncte fierbinţi ale negocierilor au fost contul escrow, în care cumpărătorul trebuia să vireze 32 de milioane de euro în contul obligaţiilor de mediu, şi termenul de plată pentru cele 200 milioane de euro. "Am încercat să scurtăm perioada la 60 de zile cu toate formalităţile. Ei voiau 120 de zile", spune sursa EVZ, care susţine că avocaţii s-ar fi răzgândit de mai multe ori pe parcursul zilei, după ce "luau pauze lungi" şi "vorbeau în Canada". Avocatul cumpărătorului a refuzat să confirme sau să infirme punctele de discuţie, spunând că "există o evidenţă scrisă". La sfârşitul penultimei runde de negocieri, încheiată la patru dimineaţa, canadienii ar fi fost de acord cu toate condiţiile, dar când s-au întors pentru semnare vineri la amiază se răzgândiseră. "Erau de acord cu 3 articole, apoi se suceau. Au crezut că suntem atât de disperaţi încât să acceptăm orice", spune oficialul guvernamental. Avocatul Bogdan Mararu, care a reprezentat cumpărătorul la negocieri, spune că - dimpotrivă - statul a schimbat contractul faţă de forma convenită în dimineaţa respectivă şi că era nevoie de mai mult timp pentru a-l parcurge. "La ora 13 am primit un draft cu elemente nediscutate. Am fost invitaţi la ora 15 să semnăm. Am stat în acea sală de ni s-au lungit urechile. La 16 şi 20 s-a întrunit comisia", a povestit Mararu pentru cititorii EVZ. El opinează că după logica legală a guvernului ziua oricum se încheiase la ora 16, când se termină programul instituţiei. "Termenul nu obligă. Ar fi singura privatizare care se închide în zece zile", spune Mararu. Privatizarea se reia
Bayfront Capital pierde garanţia de participare, de peste un milion de euro, însă teoretic nu poate fi împiedicată să participe din nou, la licitaţia care va fi anunţată în următoarele 30 de zile.
Ce au făcut vecinii cu minele lor
Polonia încă deţine 31% din KGHM, al nouălea producător de cupru din lume. Valoarea participaţiei statului polonez în această societate este de 2,2 miliarde de euro. Succesul acesteia se datorează, în mare parte, privatizării treptate prin bursă şi implicării reduse a statului.
Serbia a încercat să privatizeze compania de stat RTB Bor în 2007, însă, după două tentative eşuate, a renunţat. În 2009, statul a salvat RTB de la faliment, investind 40 de milioane de euro şi garantând un credit de 135 de milioane de euro. Între timp, compania s-a stabilizat şi a ajuns pe profit.
În Bulgaria, firma minieră Ellatzite Med a fost cumpărată de un afacerist local. În prezent, funcţionează eficient, fiind chiar interesată de cumpărarea Cupru Min la începutul anului.
Rusia a adoptat o variantă devenită deja clasică acolo. A vândut cea mai mare companie din domeniu, Norilsk Nickel, unor oligarhi locali, care au adus-o rapid pe profit. În prezent, grupul rus este între primii zece producători mondiali de cupru şi lider în producţia de nichel şi paladiu.
De departe, cel mai mare succes l-au avut polonezii, cu o strategie bazată pe finanţarea prin bursă. Citiți și:
- Orașul unde se câștigă 1.600 de dolari pe lună, dar se trăiește cu 10 ani mai puțin. GALERIE FOTO