Cui i-a scăzut şi cui i-a crescut salariul în septembrie

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.017 lei în septembrie, în creştere cu 12 lei faţă de luna august, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.464 lei, în creştere faţă de luna anterioară cu 9 lei (0,6%).

Cele mai mai câştiguri salariale nete s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.027 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (866 lei).

Creşterile din septembrie s-au datorat acordării de prime ocazionale, plăţii concediilor de odihnă din fondul de salarii, plăţii sumelor din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari, a disponibilizărilor de personal cu salarii mici, potrivit INS. Cele mai mari creşteri

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale - cu 27,2% şi în extracţia minereurilor metalifere, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, unde salariile au crescut cu procente cuprinse între 10% şi 20%.

Scăderi de salarii în industria extractivă

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), de dificultăţile financiare din sectorul economic.

De asemenea, în unele activităţi economice scăderea nivelului câştigului salarial mediu net din luna septembrie a fost cauzată de acordarea în luna precedentă a primelor ocazionale (inclusiv prime de vacanţă), plăţii concediilor de odihnă din fondul de salarii, plăţii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masă).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în alte activităţi extractive - cu 11,5%, în extracţia cărbunelui superior şi inferior, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor mijloace de transport - între 7% şi 10%.

Majorări de salarii în sectorul bugetar

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna august în învăţământ (3,7%) - ca urmare a plăţii participării cadrelor didactice în comisiile de admitere, acordării de prime personalului didactic din învăţământul superior, precum şi a încetării contractelor personalului suplinitor cu câştiguri salariale mici.

Totodată, în sănătate şi asistenţă socială salariile au crescut cu 0,2% - ca urmare a plăţii drepturilor salariale restante cuvenite salariaţilor din unele unităţi din domeniul asistenţei sociale care, în lunile anterioare, s-au confruntat cu dificultăţi financiare, precum şi a disponibilizării personalului care realiza câştiguri salariale mici.

În administraţia publică câştigul salarial mediu net a fost în uşoară scădere comparativ cu luna august (-0,2%), în principal ca urmare a decontărilor în avans a concediilor de odihnă acordate în lunile precedente.