EVZ încheie astăzi serialul dedicat lui Nicolae Ceauşescu, care ar fi împlinit sâmbătă 90 de ani, şi Elenei Ceauşescu. „Lenuţa“ a terorizat două comuniste acuzate de imoralitate.
2 iulie 1946. Eufrosina Iordache şi Florea Alexandrina, două muncitoare de la Regionala Dunării de Jos, trimit o reclamaţie Partidului, ră- masă în dosarul de cadre al lui Nicolae Ceauşescu. Cele două femei fuseseră repartizate în casa cuplului Ceauşescu din Capitală, pe motiv de spaţiu locativ. Locuinţa lui Ceauşescu avea „trei camere de locuit, afară de bucătărie, bae şi un hall mic“, aşa că - spun Eufrosina şi Alexandrina - nu era imposibil să ocupe şi ele o odaie (chiar şi pe „cea mai mică“).
Le-a încuiat uşa de la baie
Ceauşescu nu obişnuia să stea în Bucureşti, fiind trimis cu diverse probleme organizatorice ale partidului prin ţară. Într-o zi, întors de la Constanţa, tovarăşul s-a enervat când a descoperit, asupra celor două femei, două hârtii (delegaţii) aparţinând altor doi tovarăşi. Ceauşescu, sprijinit de consoartă, le-a acuzat de imoralitate, fiind sigur că Eufrosina şi Alexandrina s-au tăvălit cu tovarăşii prin patul său conjugal!
Relatările celor două compun o imagine groaznică a Elenei Ceauşescu, multe dintre secvenţe părând desprinse din desene animate: „Era 1 iulie, tov. Lenuţa a venit la noi şi ne-a spus că a doua zi face curăţenie în toată casă şi că noi trebue să ne mutăm imediat, că la ea nu e grajdiu“.
Înainte de acest episod, altul, şi mai tragicomic: „Tov. Ceauşescu, plecând la muncă la Craiova, a rămas soţia sa, tov. Lenuţa Petrescu dela judeţeana Ilfov, care avea două chei la uşă, şi cu toate acestea nu ne dădea niciuna, crezând că noi nu ştim că mai are o cheie! Am aşteptat patru seri la rând (...) seara ca ea să vină. Stăteam pe scări şi lumea se lega de noi (...) făcându-şi diferite păreri despre cum se tratează comuniştii între ei“. Tot Lenuţa le-a încuiat uşa de la baie şi le-a lăsat să „rabde“ zile în şir, le-a făcut intenţionat mizerie în cameră, pentru a le pune apoi în cârcă dezordinea. Reclamaţia n-a fost luată în seamă de partid.
„Fundul ei mare, gol“
Bob Wylie şi George Galloway, în cartea „Prăbuşirea: Ceauşescu şi Revoluţia Română“ (apărută în Marea Britanie, în 1991), au adunat mărturii care pun sub semnul întrebării probitatea morală a tovarăşei Lenuţa. Conform celor doi, cât timp Nicolae a fost încarcerat, tovarăşa ar mai fi călcat strâmb cu câte un soldat german. „Ştiam că ea nu se dusese la lucru şi m-am gândit că poate e bolnavă. Văzând că nu deschide nimeni uşa, mi-am folosit şperaclul. Când am intrat în camera cu un singur pat, prima privelişte uimitoare a fost uniforma unui soldat german pliată îngrijit pe scaun alături de cizmele lui înalte stând în poziţie de drepţi în mijlocul podelei. A doua a fost şi mai uimitoare: fundul ei mare, gol, proptit în faţa mea. Grozav comunistă: grozav partizană! Ea nu m-a iertat niciodată pentru ceea ce văzusem. M-a urât şi s-a temut de mine totdeauna după aceea“. Aceste vorbe îi sunt atribuite unuia dintre fraţii dictatorului - Nicu (acelaşi pe care, în foaia de date personale, Nicolae îl reclamă drept „simpatizant legionar“).
Generalul de securitate Nicolae Pleşiţă îşi amintea, într-un interviu acordat revistei „Lumea Magazin“: „Vin bun şi... oamenii au început să vorbească. Lina cu Bărbulescu, Nicu (fratele suspect că ar fi surprins-o pe Elena cu altul - n.r.) cu nevasta, alţii... Se întâmpla în 1978... Au început să vorbească... Leana lucrase înainte de război la o ţesătorie din Bucureşti. Umbla prin 1939 cu nemţii...“. Dosarul Elenei şi al lui Nicolae Ceauşescu nu confirmă însă aceste ipoteze adulterine. "Am locuit şi cu chirie, dar proprietăresele s’au dovedit, de foarte multe ori, a fi cu mult mai înţelegătoare decât aceşti doi tovarăşi.", Eufrosina Iordache şi Florea Alexandrina 1946
„MAPE PROFESIONALE“
Cum arată dosarele de cadre ale soţilor Ceauşescu?
Înainte ca Uniunea Sovietică să impună comunismul, prin forţa tancurilor din Armata Roşie, în România, adepţii marxism-leninismului pe plaiuri mioritice nu erau mai mult de 1.000. Practic, era vorba de o veritabilă sectă de fanatici ilegalişti (partidul fiind scos în afara legii încă din 1924). În 1948, când Partidul Muncitoresc Român (aşa a fost denumit PCR, pentru o vreme, sub conducerea lui Dej) era deja „forţa conducă- toare a ţării“, oportuniştii dăduseră năvală cu zecile de mii în partid. Aşa a început PMR o verificare riguroasă a membrilor, prin obligaţia de a depune „autobiografii“ la dosarul de cadre.
În chestionarele anexate dosarelor, membrii erau obligaţi să răspundă unor întrebări cu caracter explicit politic despre opţiunile ideologice ale rudelor, trecutul politic personal etc.
Astfel de date conţine şi dosarul de cadre al Ceauşeştilor, din fondul CC al PCR. În mod suspect, după ascensiunea lui Nicolae în structurile superioare de partid, însemnările din dosarele Ceau- şeştilor se opresc.
AUTOBIOGRAFIA EI
Falsurile din dosarul Elenei
Fişa de cadre a lui Nicolae Ceauşescu şi cea a Elenei Ceauşescu scot la iveală gramatica şchioapă a viitorilor conducă tori ai României. Pe 2.XII.1949, tovarăşa Ceauşescu îşi redacta autobiografia de urmă- toarea manieră: „Elena Ceauşescu (Petrescu) mam născut în com Petreşti jud Dâmboviţa. în anul 1919 la 7 ianuare. Părinţii se numesc Nae şi Alexandrina ocupaţ ia agricultori avere 4 hectare de pământ şi casă de locuit, în tre ani 1926-1930 am făcut şcoala primară în com unde mam născut. În anul 1936 am venit la Bucureşti, am intrat ca ucenică la fabrica Lantex, în urma unei acţiuni am fost concediată dintre cei care mă cunoaşte este Adela Petrescu, am lucrat la fabrica Texca până 1937 am intrat la fabrica Minerva. Din 1936 am participat la şedinţele sindicatelor Unite din Şerban Vodă mă cunoaşte Rada, în 1937 am început să lucrez pentru apărare până în 1939. (...).“ Dosarul Elenei Ceauşescu este plin de falsuri istorice evidente. De pildă, cerând comisiei de verificare recunoaşterea „vechimii în partid“ din 1939, ea este întâi refuzată în ’50. I se acordă vechimea de la... 23 august 1944. În chip evident, din pricina situaţiei politice din ţară, pe 23 august numai şedinţe de primire în partid nu se făceau. În ’60, odată cu ascensiunea lui Nicolae Ceauşescu, i se acordă vechimea din ’39. Cererea s-a rezolvat, pe baza unor mărturii fabricate la comandă. Printre cei care au dat referinţe pozitive despre tovarăşa se numără şi Ion Ioniţă, aflat în acea perioadă în structurile înalte ale Ministerului Apărării, deci în subordinea directă a lui Nicole Ceauşescu. Ioniţă „Metalurgistu’“ şi-a adus aminte de realizările Lenuţei din anii de ilegalitate şi a recomandat „călduros“ acordarea vechimii.
AUTOBIOGRAFIA LUI
Ceauşescu distruge mitul „1 mai ’39“
„Mam născut în 1918 Ianuarie 26. În comuna Scorniceşti, jud. Olt. Părinţii sunt agricultori şi se ocupă cu plugăria au cam 10 hect pământ pot fi socotiţi mijlocaşi. Tata a fost liberal. La vârsta de 11 ani am venit la Bucureşti şi-am intrat ucenic la cismărie. Ca ucenic am intrat în legătură cu tineretul sindical de pe lângă sindicatul ciocanul. (...) Mam eliberat pela 5 august (1944 - n.r.) cu ocazia unei Comisii de eliberare. Am fost eliberat în urma sforţărilor depuse ca să ne eliberăm câţi mai mulţi. Am işit împreună cu Popa şi Preoteasa Grigore am găsit după câteva zile legătura cu mişcarea prin Pătrăşcanu. dar nam fost în că puşi niciunul la muncă până la 23 August. După 23 August am fost dat să muncesc la tineret.“ Nimic deosebit nu notează Ceau- şescu pentru anul 1939. Ulterior, 1 mai ’39 a devenit, prin falsurile calificate făcute de istorici, o zi de referinţă „în istoria Partidului şi a ţării noastre“. Atunci, o manifestare organizată de regimul lui Carol al II-lea, un congres al breslelor, desfăşurat la Sala Aro (Cinema Patria de azi - n.r.), continuată cu o defilare prin faţa Palatului Regal, a fost confiscată de regimul personal al Ceauşeştilor. În documentele Siguranţei s-a regă sit şi o referire la tânărul ilegalist Nicolae Ceauşescu, cel care ar fi strigat: „Trăiască Frontul Naţional Antifascist!“, când Regele, care a ieşit să salute mulţimea, ar fi trecut prin dreptul său. Această manifestare (la care ar fi participat şi Lenuţa Petrescu) a fost transformată de istoricii din era comunistă în ceea ce nu a fost niciodată: o manifestare antifascistă condusă, desigur, de genialul Nicolae Ceauşescu. În 1945, în „autobiografie“, Nicolae Ceauşescu nu pomeneşte despre 1 mai ’39.
Câteva dintre melodiile preferate de cuplul Nicolae si Elena Ceauşescu
Dosarul de cadre a lui Nicolae Ceauşescu
Recomandările noastre
