Săptămâna asta, cineva ne-a luat în balon. Şi în aer, şi la sol. Foştii specialişti în Covid -19 şi pandemie, reşapaţi acum în specialişti în cutremure şi mai apoi reciclaţi în specialişti în extratereştri, ne-au explicat doct, ce e cu fiecare dintre eceste evenimente care au marcat săptămâna asta.
Subietul cu balonul de deasupra Tulcei, care putea fi transportator de omuleţi verzi, care fie erau neutri şi doar ne spionau, fie erau buni şi veneau să ne aducă leacul cancerului, fie erau răi, veniţi pe meleagurile noastre să ne fure Mioriţa, pentru că nu a prins deloc la public şi nu ne-a ţinut cu gura căscată către cer, a fost repede abandonat. Avioanele de vânătoare ridicate în grabă şi mare alertă nu au găsit nimic rătăcit prin spaţiul nostru aerian. Adevărata ştire din acest eveniment este că amândouă avioanele s-au întors în siguranţă la bază. Pentru că ne aducem aminte că pe data de 2 martie anul trecut, un avion MIG-21 al Armatei Române s-a prăbuşit, iar după el şi elicopterul plecat să salveze pilotul. Au murit atunci şapte militari români. Dumnezeu să-i ierte şi bine că patrula care a vânat balonul s-a întors teafără la bază.
Aşa că s-a călcat acceleraţia pe cutremure la capitolul interes pentru public. Subiect de mare actualitate nu numai după dezastrul din Turcia, ci şi după cutremurele semnificative şi atipice care au avut loc la sfârşitul săptămânii în Oltenia. Specialişti în cutremure, alături de reşapaţii despre care am pomenit deja, ne-au informat cu lucruri absolut noi, de care noi, nepricepuţii, habar nu aveam.
Spre exemplu, am aflat cu stupoare de la ei că în anul 1977, pe data de 4 martie, seara, în România a vut loc un cutremur cu magnitudinea de 7,4 pe scara Richter, care a durat 56 de secunde. Un alt element nou pe care l-am aflat este că seismul a produs 1570 de victime, din care 1391 numai în Bucureşti. Ne-au mai informat specialiştii şi despre un lucru absolut inedit: Bucureştiul este pe locul doi în ceea ce priveşte expunerea la un seism puternic, dintre toate capitalele europene. Apoi a urmat şi suita de date, absolut noi şi ele, cu numărul de clădiri cu bulină roşie, cu numărul presupuselor victime, care va fi de ordinul zecilor de mii, cu hărţi pe care nu le-am mai văzut decât de câteva ori pe an în aceşti 33, câţi au trecut de la Revoluţie, marcând zonele de risc. Am mai aflat că acum, nu va mai fi ca atunci. Că autorităţile s-au mobilizat şi au trimis echipamente sofisticate în Oltenia, noul pol seismic al României, pentru a afla ce şi cum.
N-am auzit însă pe nimeni dintre aceşti specialişti, şi nici de la autorităţi, în afară de lamanetări că dacă vine un sinistru ca în ’77 suntem pierduţi, ce au făcut până acum pentru a limita pierderile de vieţi omeneşti şi distrugerile materiale. Desigur, nimeni pe planetă nu poate prevedea când se produce un cutremur devastator. Dar poate să facă în aşa fel încât dezastrul să nu aibă dimensiuni apocaliptice. Ia să vedem cum fac alţii, mai năpădiţi de cutremure decât noi. Pe data de 16 septembrie 2015, la ora locală 19,45, în Chile a avut loc un cutremur cu magnitudinea incredibilă de 8,3 pe scara Richter. Cutremurul a fost simțit și în țări vecine, precum Peru, Argentina și Brazilia, până la Rio de Janeiro. A avut 100 de replici, dintre care cel puțin 12 de 4,9 grade, adică nişte cutremure considerate serioase la noi. Atenţie acum! Bilanţul acestui sinistru: 13 morți, 6 dispăruți și 11 răniți. Deci, cu totul, 30 de persoane afectate. Pagube materiale: 262 de case distruse, 418 grav avariate. Cu totul, 680 de imobile. La noi, doar în Bucureşti sunt 2368 de clădiri expertizate, la care se adaugă cele neexpertizate, în care locuiesc zeci de mii de bucureşteni şi care sigur se vor prăbuşi peste oameni la primul cutremur mai serios. De ce în Chile a fost aşa? De ce la noi va fi altfel, adică un număr uriaş de victime? Pentru că la ei, în Chile, ţară aflată într-o zonă cu grad ridicat de pericol la seisme, autorităţile au fost drastice în ceea ce priveşte normele de rezistenţă ale clădirilor. În timp ce la noi, nimeni nu face nimic, în afară de evaluări şi văicăreli. Mai mult. În continuare se dau aiurea autorizaţii de construcţie, nu se respectă planurile urbanistice aprobate şi în loc de o clădire cu două etaje apare una cu 12, dar, mai ales, nu se respectă standardele de rezistenţă ale clădirilor noi, pentru că nimeni nu-i controlează pe constructori la calitatea materialelor folosite.
Şi nici nu prea are cine. Pentru că „specialiştii” sunt de fapt nişte politruci, numiţi în funcţii pentru competenţa cu care au lipit afişe în campania electorală.
Un simplu exemplu, elocvent cred eu, despre priceperea acestor „specialişti”. Între 23 septembrie şi 10 octombrie 2013, s-au produs mai mult 40 de cutremure în judeţul Galaţi, multe fiind resimțite de locuitorii din comunele Izvoarele și Schela Conachi. Cele mai puternice dintre acestea, cu magnitudini de 3,9 și 4 grade pe scara Richter, s-au resimțit și în municipiile Galaţi, Brăila şi Focşani. Speriaţi, oamenii din cele două comune mai ales, nu mai dormeau în casele ale căror pereţi începuseră să se crape şi cereau disperaţi ajutorul, sau măcar o explicaţie de la autorităţile de atunci. Ca şi acum, în 2013 au fost trimise la Galaţi echipe de specialişti dotate cu aparatură sofisticată. Concluzia la care au ajuns: habar nu au ce s-a întâmplat. Nici nu s-a mai pomenit nimic de atunci despre acest fenomen. Iar acum ne mirăm că a apărut, fără ca specialiştii să intuiască măcar, un nou centru seismic în România, în regiunea Olteniei? Desigur, răspunsul „specialiştilor”, cu aparatele lor sofisticate cu tot, va fi şi în acest caz, asemenea celui de la Galaţi: Habar nu au!
Şi dacă tot am coborât pe pământ şi nu mai căscăm ochii pe cer după extratereştri, să rămânem, în continuare, în zona Tulcei, unde se petrece un fenomen extrem de pământean. Ucrainenii, dintre cei care nu sunt ocupaţi acum cu războiul şi nici cu statul în caziouri şi plimbatul cu limuzine de lux, refugiaţi din calea gloanţelor, ca să nu se plictisească, s-au apucat să sape din nou la Canalul Bâstroe. Povestea nu este nouă. A mai ieşit scandal pe tema ei. Acum doar continuă, sub focul ucigător al rachetelor lui Putin. Pe data de 2 septembrie 1991, pe Canalul Sulina, la Mila 31 a Dunării, în dreptul localităţii Partizani, a eşuat de-a latul canalului, blocând navigaţia, nava Rostok, sub pavilion ucrainean. Vasul era încărcat cu laminate şi fier beton. Adică, practic, imposibil de repus pe linia de plutire. Epava a stat acolo timp de 14 ani, până în 30 decembrie 2005, afectând grav navigaţia. Un localnic, nea Grigore, martor ocular, mi-a povestit atunci, chiar lângă epavă: „Marinarii au sărit pe mal. Nu era niciunul rănit. Încă mai aveau la ei şi bahaje. S-au tras de-o parte şi au început să bea alcool rafinat cu apă minerală şi ziceau pe ruseşte, crezând că eu nu-i înţeleg, că acum românii nu mai au pe unde naviga.”
În acest interval, în Ucraina, în octombrie 2001, începeau pregătirile pentru construirea canalului Bâstroe, o dată cu lărgirea porţiunii navigabile a cărei mărime s-a dublat, ajungând la aproape 6 metri. Canal care, practic, distruge Delta Dunării, intrată în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991. La vremea respectivă, România, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au cerut Ucrainei să oprească acest proiect. Ucraina, însă, şi-a văzut de treabă mai departe. În iunie 2011, Reuniunea Părților la Convenția de la Espoo a reconfirmat faptul că Ucraina încalcă în continuare Convenția în privința proiectul canalului Bâstroe, considerând că avertismentul adresat acestei țări în anul 2008 referitor la acest proiect rămâne în vigoare. Cu avertismentul am rămas.
Anul trecut, pentru a-i ajuta pe năpăstuiţii de război, România şi-a dat acordul pentru tranzitul navelor cu cereale din Ucraina pe braţul Chilia şi prin Canalul Bâstroe. Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, a precizat că decizia a fost luată pentru că este vorba despre „o situaţie excepţională”, pentru sprijinirea Ucrainei. Acum, cei care cândva se opuneau adâncirii canalului Bâstroie şi implicit distrugerii Deltei, ne îndeamnă să fim din nou îngăduitori cu Ucraina. MAE abia a cerut date de la autorităţile competente din Delta Dunării şi de la Poliţia de Frontieră, ca să poată lua o poziţie. Asociaţiile Salvaţi Delta Dunării, sau Asociaţia Parcul Natural Vcăreşti, care este de fapt o rămăşiţă de baltă stătută şi puturoasă de la lacul pe care îl visa Ceauşescu să vadă de la balconul Casei Poporului cum se relaxează poporul plimbându-se cu bărcuţele, pe unde a crescut stuf şi mişună şobolani mai mari decât pisica, tac mâlc. Iar Canalul Bâstroe se draghează fără probleme, distrugând un monument din Patrimoniul UNESCO, pentru că Putin a atacat Ucraina. Poate, pe lângă tancuri şi alte arme, li se livrează ucrainenilor şi niscai excavatoare şi drăgi de ultimă generaţie, ca să avanseze lucrările mai repede.
Iar MAE de la noi, va lua o poziţie, cândva, când va avea toate datele. Bănuiţi cam ce poziţie?