Statele Unite mai aveau, în bancă, pe 28 iulie, cu doar cinci zile de termenul limită până la care trebuie crescut pragul de îndatorare, circa 54 de miliarde de dolari. Asta deși în urmă cu o săptămână lichiditățile erau de peste 100 de miliarde de dolari, informează Business Insider.
Autoritățile americane au cheltuit în numai zece zile circa 60,7 miliarde de dolari, cu toate că perspectiva intrării în incapacitate de plată nu era departe. Prin comparație, întregul împrumut contractat de statul român de la Fondului Monetar Internațional în 2010, circa 20 de miliarde de euro, respectiv 28 de miliarde de dolari, reprezintă mai puțin de jumătate din ce au reușit americani să cheltuie într-o săptămână și jumătate.
Tot Business Insider scria în această săptămână că Apple are mai mulți bani în vistierie decât Trezoreria americană, tocmai pentru că are cheltuieli mai mici decât încasările, spre deosebire de Statele Unite. Potrivit aceleiași publicații, și Bill Gates, fondatorul Microsoft, are mai mult cash decât guvernul american. Câți bani mai are SUA în bancă 18 iulie 114.326 19 iulie 108.875 20 iulie 103.459 21 iulie 90.533 22 iulie 84.436 25 iulie 88.527 26 iulie 81.993 27 iulie 74.468 28 iulie 53.575
De asemenea, potrivit unui studiu al Centrului de Politici Echidistante din Washington, pentru întreaga lună august, cheltuielile statului american se ridică la 363 miliarde de dolari, iar veniturile ajung la 203 miliarde de dolari.