Cu ce a încercat să facă contrabandă un bărbat la Galați. Polițiștii i-au confiscat mașina

Declaraţia pe propria răspundere

În urma controlului efectuat în habitaclul vehiculului, polițiștii au găsit cantitatea de aproximativ 410 kilograme staniu (cositor), material neferos pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență.

Peste 400 kilograme de cositor, fără documente de proveniență, au fost descoperite într-un autoturism condus de un bărbat din județul Teleorman, informează, vineri, Inspectoratul de Poliție al Județului Galați.

Potrivit sursei citate, polițiștii Biroului Rutier Galați au oprit în trafic, în afara localității Izvoarele, pe DJ 255, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 38 ani, din judeţul Teleorman.

În urma controlului efectuat în habitaclul vehiculului, polițiștii au găsit cantitatea de aproximativ 410 kilograme staniu (cositor), material neferos pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență.

Ca urmare, vehiculul a fost asigurat şi sigilat, iar materialul neferos a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii provenienței acestuia, scrie Agerpres.