Prezent la Botoșani, unde și-a prezentat moțiunea cu care candidează la șefia PNL, premierul Florin Cîțu a spus că se caută o formulă adecvată pentru creșterea pensiilor.
Deși nu a majorat pensiile cu procentul stabilit de guvernarea PSD, Florin Cîțu caută soluții pentru indexarea pensiilor și alocaților de stat. Premierul nu a putut spune cu cât vor crește veniturile pensionarilor în fiecare an, pensiile fiind programate să fie majorate începând cu 1 ianuarie 2022.
„Alocaţiile vor creşte la începutul anului 2022. La fel şi punctul de pensie. Toate vor creşte la începutul anului 2022 şi vor creşte, de acum încolo, la începutul anului. Preferinţa mea este de a avea o formulă clară şi transparentă ca în fiecare an să crească cu un anumit procent, care să ţină cont de creşterea economică, de inflaţie şi aşa mai departe”, a spus Cîțu, la Botoșani.
Premierul a mai afirmat că nu mai vrea ca aceste majorări să fie speculate politic de un partid sau altul, aflat vremelnic la putere.
„Nu vreau să folosim aceste chestii, şi creşterea alocaţiilor, şi creşterea pensiilor şi salariul minim pe economie, în scop politic. Mie mi se pare că aici este un cinism de care PSD s-a folosit foarte mult în ultimii ani şi eu nu sunt de acord cu aşa ceva", a afirmat premierul.
Turcan: pensiile vor fi majorate cu rata inflației
La începutul lunii iunie 2021, ministrul Muncii, Raluca Turcan a vorbit despre majorarea pensiilor.
„Legislaţia pe care o avem în momentul de faţă ne-a permis ca anul acesta să mergem pe majorarea pensiilor de 14% făcută la finalul anului trecut şi în condiţiile în care noua lege a pensiilor, cel mai probabil, va fi gata la finalul anului 2022, înseamnă că anul viitor vom rămâne cu actuala legislaţie în materie de pensii şi cel mai probabil vor creşte cel puţin cu rata inflaţiei”, a declarat Raluca Turcan.
Mai mult decât atât, ministrul Muncii a spus că există un calendar pentru majorarea alocațiilor. „De altfel, vă amintiţi că la începutul anului am fost printre primii care au anunţat că acest calendar se respectă şi am majorat alocaţiile de la 1 ianuarie”, a spus Turcan. Potrivit OUG 123/2020, alocațiile ar urma să crească cu 20% la data de 1 iulie.