Cu 60 de milioane de ani mai DEVREME. Când a apărut în realitate viața pe Terra? | FOTO

Un studiu geologic recent demonstrează că viaţa pe Terra a apărut cu 60 de milioane de ani mai devreme decât se credea până acum. Dovada a fost descoperită în straturile de sol foarte vechi din India care au păstrat urme ale unor forme de viaţă.

Potrivit Daily Mail, citat de Mediafax, momentul la care atmosfera terestră a devenit bogată în oxigen şi propice vieţii, cunoscută ca "marele eveniment de oxidare", se crede că a avut loc în urmă cu circa 2,4 miliarde de ani, informează dailymail.co.uk. Dar geologii din Irlanda şi India au găsit recent dovezi ale unui astfel de eveniment de oxidare mai scurt, care a avut loc în urmă cu 600 de milioane de ani.

Cercetătorii susţin că un alt studiu sugerează că primele forme de viaţă care au produs oxigen au început să se dezvolte pe Pământ cu 60 de milioane de ani mai devreme decât se credea anterior.

Oamenii de ştiinţă spun că aceste forme de viaţă sunt responsabile de adăugarea oxigenului în atmosfera terestră, o piatră de temelie pentru evoluţia vieţii.

Cel puţin 3,02 miliarde de ani

Geologii din India au găsit dovezi ale alterării chimice a rocilor care a dus la formarea de sol foarte vechi, iar această alterare s-a putut face doar în prezenţa oxigenului.

Folosindu-se de cunoştinţele legate de degradarea unui izotop al uraniului, care în timp se transformă în plumb, oamenii de ştiinţă au putut stabili vârsta solului la cel puţin 3,02 miliarde de ani.

Modelul chimic al alterării rocilor descoperit în solul foarte vechi, sau paleosol, cum îl numesc geologii, este compatibil cu prezenţa unor nivele mari de oxigen atmosferic în acea perioadă, spun cercetătorii de la Trinity College din Dublin, care au colaborat cu specialiştii de la Presidency University din Calcuta, India.

Sol neschimbat de miliarde de ani

Solul studiat provine din zona Singhbhum Craton din Odisha, India, o regiune unde o parte a scoarţei terestre a rămas stabilă şi neschimbată de miliarde de ani.

Cantitatea de oxigen necesară reacţiilor chimice ale căror indicii au fost descoperite putea fi produsă doar de organisme capabile de fotosinteză, spun cercetătorii, care arată că descoperirea ajută la completarea unor spaţii goale în ceea ce se ştia despre evoluţia planetei şi apariţia vieţii.