Cine v-a convins la şedinţa CSM? Tudorel Toader sau Laura Codruţa Kovesi?

Momente în premieră pentru Justiţia din România, marţi, 27 februarie 2018. Mai-marii Ministerului Justiţiei, ai Ministerului Public şi ai DNA s-au întâlnit pentru a dezbate la CSM, în faţa Secţiei pentru procurori, raportul de revocare al Laurei Codruţa Kovesi, şefa instituţiei care luptă împotriva corupţiei.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi-a păstrat punctele de vedere prezentate anterior acestui eveniment, Procurorul General al României, Augustin Lazăr, a intervenit la rândul său cu mai multe contraargumente, iar Kovesi a contracarat toate punctele în defavoarea ei, într-un raport pe care la final l-a distribuit celor prezenţi.

La finalul intervenţiilor celor menţionaţi, Secţia pentru procurori a CSM a dat aviz negativ pe propunerea de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, formulată de ministrul Justiţiei Tudorel Toader.

Amintim că ministrul Justiţiei a mai plusat cu două acuzaţii în afara celor 20 deja prezente în celebrul său raport. Toader s-a referit la o persoană aflată în prag de pensionare care a venit la el în audienţă şi i-a spus că e urmărită penal de doi ani, iar procurorii nu fac nimic. „Asta e justiţie?”, s-a întrebat, retoric, Tudorel Toader.

„Eram în Japonia când am întrebat: voi în cât timp rezolvaţi dosarele? În 3 luni, pe cele mai complexe (n.r. - au răspuns). În Malaezia am spus că avem 7.000 de procurori şi au crezut că nu au auzit bine: Păi şi ce faceţi cu ei? Acolo au 650 şi rezolvă. Decizia pentru mine e previzibilă. Trebuie să facem ceva. Cum să uiţi de un dosar ca Microsoft, cu sute de milioane prejudiciu şi inculpaţi din ăia care trebuie decapaţi?”, s-a întrebat, retoric ministrul Justiţiei.

Ministrul l-a „driblat” pe Lazăr

Mai întâi, Tudorel Toader a trebuit să îi ţină piept procurorului general Augustin Lazăr, care stătea chiar lângă el şi care l-a întrebat dacă un reprezentant al Executivului poate să ceară revocarea ignorând procedura prevăzută de Regulamentul CSM. „Între lege şi regulament are prioritate legea”, i-a întors-o Tudorel Toader „colegului” de bancă.

În faţa lui Toader şi Lazăr stătea singură în „bancă” Laura Codruţa Kovesi, cu o cazemată de dosare în faţă

„Motivele sunt nereale, netemeinice, iar unele sunt simple susţineri. Pentru unele acuzaţii extrem de grave nu există nicio probă”, şi-a început Kovesi pledoaria, răspunzând apoi punct cu punct celor 20 de acuzaţii, referidu-se de fiecare dată, apăsat, la funcţia lui Tudorel Toader.

„Sigur, eu nu o să pot să repet funcţia dumneavoastră, aşa cum dumneavoastră aţi repetat funcţia de ministru al Justiţiei. Discursul dumneavoastră poate fi seducător dacă îl faceţi în faţa celor care nu se pricep deloc. Categoric, nu mă convingeţi”, a conchis Toader.

„Nu sunt aici să vă conving pe dumneavoastră, domnule ministru. Sunt aici să ofer explicaţii şi probe că ceea ce spuneţi nu e adevărat. Dacă vorbiţi de adevăruri, aţi venit cu supoziţii”, i-a răspuns Kovesi.

După o deliberare de 15 minute, Secţia de procurori a CSM a avizat negativ propunerea de revocare, iar ultimul cuvânt îl va avea preşedintele Klaus Iohannis.

Cum a răspuns şefa DNA „rechizitoriului” întocmit de Tudorel Toader

Laura Codruţa Koveşi a răspuns, ieri, punct cu punct, celor 20 de critici în baza cărora ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a propus revocarea ei din funcţie.

Şefa DNA a spus că ministrul a invocat elemente conţinute în forma iniţială a unui raport întocmit de Inspecţia Judiciară, din care doar o parte dintre concluzii au fost însuşite de CSM.

Kovesi a spus că nu ştie cum a măsurat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, cât de grav a fost afectată imaginea României prin interviurile pe care le-a dat în presa din străinătate.

„Un alt motiv care nu este dovedit şi nu este susţinut în realitate este cel prevăzut la punctul 10, prioritizarea soluţionării dosarelor cu impact mediatic, atitudini nedemne. Ministrul Justiţiei preia în motivare anumite aspecte pe care, probabil, le cunoaşte din spaţiul public sau dintr-un raport care este în realitate, de fapt, o rezoluţie de începere a acţiunii disciplinare (...). La o simplă lecturare a documentului întocmit de Inspecţia Judiciară se poate constata că nu am folosit niciodată cuvântul ‚decapat’, acest lucru rezultă din audierile care au fost făcute”, a declarat Kovesi.

În legătură cu acuzaţia că nu s-ar fi implicat managerial în aşa fel încât să nu intervină în termenul de prescripţie în dosarul Microsoft, şefa DNA a declarat:

Nu procurorul-şef este cel care trebuie să calculeze termenele de prescripţie. Nu este treaba procurorilor cu funcţii de conducere să calculeze acest termen de prescripţie, acest termen de prescripţie se calculează de procurorul de caz, cu o singură excepţie, atunci când se întocmeşte un rechizitoriu care este supus spre verificare, din punct de vedere al legalităţii, procurorului-şef”.

Cine sunt procurorii care au dat avizul

Procurorii Tatiana Toader, Florin Deac, Cristian Ban, Codruţ Olaru, Nicolae Solomon şi Augustin Lazăr sunt cei care au luat decizia de a aviza negativ propunerea ministrului Justiţiei de revocare din funcţie a şefei DNA cu un vot de 6 la 1. Singurul care a votat în favoarea revocării a fost Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut, săptămâna trecută, revocarea din funcţia de procuror şef al DNA a Laurei Codruţa Kovesi, invocând mai multe motive, printre care neverificarea unor procurori, cum ar fi cei de la DNA Ploieşti, despre care apăruseră informaţii privind abuzuri, eşecul dosarului Microsoft sau transcrieri false în dosare. Avizul Secţiei pentru Procurori a CSM va ajunge la preşedintele României, Klaus Iohannis.

În acest context, vă invităm să răspundeţi întrebării sondajului EVZ.