Primăria Capitalei a anunțat, astăzi, prin intermediul unui comunicat, că „tigroaicele” de la CSM București au un nou antrenor.
După plecarea sârbului Dragan Djukic, noul tehnician al handbalistelor de la CSM București este suedezul Tomas Ryde (59 de ani), actualul selecţioner al naţionalei feminine de handbal a ţării noastre, cărea i-a adus bronzul de la Campionatul Mondial din 2015. Nordicul a parafat un contract valabil pe doi ani cu CSMB.
„Este un moment important în viaţa mea. Sunt foarte onorat că am ajuns la CSM Bucureşti. Alături de noile fete, dar şi de cele care au rămas, sunt convins că vom deveni cea mai bună echipă din lume”, a precizat noul tehnician al „tigroaicelor”.
Ca antrenor al unei echipe de club, Tomas Ryde are în palmares Liga Campionilor (câştigată cu Viborg, în 2006), două titluri de campion al Danemarcei (tot cu Viborg, în 2006, 2008), dar şi două Cupe ale Danemarcei (cu Viborg, în 2007, 2008).