Handbalistele de la CSM București au fost învinse, vineri, pe teren propriu, de Gyor ETO, scor 24-27, într-o confruntare din grupele Ligii Campionilor.
Handbalistele de la CSM București au pierdut, vineri, partida jucată, acasă, în compania unguroaicelor de la Gyor ETO, scor 24-27, în grupele Ligii Campionilor. La pauză, româncele au condus cu scorul de 13-9, au marcat la începutul părții secunde, dar până la final au căzut total și le-au dat adversarelor ocazia de-a reveni spectaculos. A fost cea de-a doua partidă consecutivă pierdută de CSM București, după ce, săptămâna trecută, elevele lui Jakob Vestergaard au cedat pe terenul danezelor de la Midtjylland, scor 21-24. În următoarea etapă, CSM va evolua în deplasare, contra formației Gyor ETO. Bucureștencele sunt deținătoarele trofeului Ligii Campionilor.