Biserica fortificata de la Biertan este marturie a vredniciei unui neam care intra in istorie.
Cam la jumatatea drumului dintre Medias si Sighisoara, in inima Transilvaniei saxone, un drum laturalnic se rupe spre Biertan. Dupa cativa kilometri de la iesirea de pe soseaua nationala, printre dealurile din jur, se contureaza impunatorul dom care timp de 300 de ani a fost centrul religios al sasilor.
Aici, nemtii transilvaneni au stiut sa faca dintr-un lacas sfant o fortareata care sa ii adaposteasca in vremuri nenorocoase. Inconjurata de trei randuri de ziduri, vegheata de sase turnuri si trei bastioane, biserica din Biertan a fost nucleul celei mai puternice fortificatii taranesti din Ardeal.
Capodopere europene
Constructia bisericii a inceput pe la 1490 si a fost terminata cam pe cand secolul urmator isi numara primul sfert. Goticul initial a fost completat mai tarziu cu elemente ale Renasterii, iar turnurile si bastioanele medievale au intregit complexul, in exterior.
In interiorul bisericii, artisti din Viena si Nürnberg au croit cel mai mare altar poliptic de pe teritoriul actualei Romanii, cu cele 28 de panouri pictate ale sale, iar maestrul Ulrich din Brasov a sculptat dintr-o singura piatra amvonul. Apoi, locuitorii Biertanului au donat steagurile breslelor lor, pentru impodobirea lacasului.
Nascuta sub zodie catolica, biserica de la Biertan a devenit luterana odata cu majoritatea sasilor, pe la 1540. Dar comunitatea locala nu i-a repudiat pe cei care au vrut sa ramana catolici. Lor le-a fost pus deoparte un turn, aflat in aceeasi curte cu biserica, pe care sa il foloseasca drept capela. In 1572, Biertanul a fost ridicat la rang de episcopie, urmand ca pentru trei secole sa indeplineasca acest rol. In 1867 a pierdut insa acest statut in favoarea Sibiului.
Atmosfera idilica
Spre deosebire de alte biserici fortificate din Ardeal, cea de la Biertan este perfect conservata si a beneficiat de lucrari minutioase de renovare. Daca ai norocul sa prinzi o zi fara multi turisti, atmosfera din incinta zidurilor este idilica.
E atat de liniste, incat se aud vocile gospodarilor din curtile dimprejur. Imperturbabili, ghizii isi turuie lectia bine invatata: iata piatra pe care erau pusi in genunchi, duminica, la slujba copiii neascultatori; iata usa sacristiei, prevazuta cu 19 zavoare, construita in 1515 si premiata la expozitia mondiala de la Paris in 1900; iata orga monumentala din 1869, restaurata acum doi ani de specialisti elevetieni, iata mausoleul unde se afla pietrele funerare ale episcopilor si preotilor.
Povestile ghizilor se cam termina odata cu anul 1867, cand episcopia s-a mutat la Sibiu, iar infloritorul Biertan a inceput sa decada, declinul accentuandu-se in secolul urmator, pe masura ce sasii au inceput sa paraseasca locul, pentru a se stabili in Apus.
Slujba, o data pe luna Frau Erna Weinrich nu a plecat insa in Germania. A ramas in Biertan, si nu oricum. Din 1991, ea este „burghütter”-ul, adica cea care are in grija domul si cetatea. Una dintre sarcinile femeii este sa „traga” orologiul din Turnul cu Ceas, in fiecare zi, la ora 12.00. Si nu este chiar o joaca - de 24 de ori trebuie rotita o manivela, astfel ca venerabilul mecanism, ce dateaza din 1883, sa mearga uns.
Cand spune cuvantul Biertan, Frau Erna lungeste „e”-ul si-l face sa sune asa cum suna el in denumirea germana a asezarii - BirthŠlm. „Mai sunt vreo 80 de sasi in tot Biertanul. O data pe luna vine un preot de la Medias si face aici slujba, pentru toti sasii din comunele din jur, dar nici pe departe nu se umple biserica”, spune ea, cu o umbra de regret.
LEGENDA
Inchisoare pentru soti
In interior existau un singur pat, un singur scaun, o singura furculita, o singura lingura, o singura farfurie, un singur pahar cu care cei doi soti trebuiau sa se descurce pe perioada „detentiei”. Metoda pare sa fi fost destul de eficienta: legenda spune ca, in cei 300 de ani cat a functionat episcopia de la Biertan, s-a inregistrat un singur divort.
APROAPE ANONIME
Biserici valoroase, necunoscute turistilor
Bisericile fortificate sasesti au fost „redescoperite” dupa 1990, iar cele mai valoroase dintre ele au fost incluse in patrimoniul mondial UNESCO. Initial, doar biserica din Biertan (judetul Sibiu) a fost inclusa pe aceasta lista, in 1993. Apoi, in 1999 i s-au adaugat cele din Calnic (judetul Alba), Saschiz (Mures), Darjiu (Harghita), Valea Viilor (Sibiu), Viscri si Prejmer (Brasov).
Putin cunoscute - cu exceptia Biertanului - bisericile fortificate nu se afla pe agenda turistilor obisnuiti. La Valea Viilor, de exemplu, pentru a putea patrunde in incinta fortificatiei, trebuie localizat clopotarul bisericii - unul dintre cei cinci sau sase sasi care au mai ramas in localitate - care are cheile de la sfantul lacas si care face si pe ghidul.
ARGUMENTE
Schlattner: „Pietrele de la Biertan striga”
Eginald Schlattner ar putea fi considerat ultimul mare literat sas. Preot paroh evanghelic in comuna sibiana Rosia, Schlattner a ajuns celebru, in spatiul germanic mai ales, dupa ce a publicat in 1998 cartea „Cocosul decapitat”, despre destinul germanilor din Transilvania.
„Fiecare sat de sasi avea biserica lui fortificata. Nu exista regiune a Europei unde sa fie un areal asa de extins presarat de biserici fortificate, iar Biertanul este iesit din comun. Nu doar ca are o alura impunatoare, dar a fost 300 de ani resedinta episcopului sas”, spune scriitorul.
„Edificiul ar putea sa semnifice toleranta, documentata si ilustrata prin urmatorul amanunt arhitectonic: s-a mentinut aspectul catolic al bisericii si dupa Reforma. De asemenea, celor care nu au vrut sa treaca la reforma nu li s-a impus acest lucru”, adauga Eginald Schlattner.
Punte spirituala Din punctul sau de vedere, toate bisericile fortificate ale sasilor sunt o punte de legatura spirituala cu populatia romana: „Sasii au vrut sa-si fortifice bisericile pentru ca stiau ca sunt sub privirea lui Dumnezeu. Aici vad puntea care ii leaga de romanii care in cei 40 de ani de comunism nu s-au lepadat de Dumnezeu”.
Concluzia preotului-scriitor este insa trista: „Iisus spune ca daca oamenii nu o sa-l mai proslaveasca pe Dumnezeu, atunci pietrele vor striga. Pietrele de la Biertan despre asta striga: despre un popor care a disparut si care a trait doar prin credinta in Dumnezeu”.
PLEDOARIE
Nicolae Manolescu: „Valoare universala”
„Importanta si valoarea ei sunt universale, acest lucru fiind recunoscut si de UNESCO, in momentul in care a fost inscrisa pe lista patrimoniului mondial”, adauga omul de cultura.
Biertanul, impreuna cu restul bisericilor fortificate, trebuie pusa in valoare asa cum se cuvine, mai crede Nicolae Manolescu. „Trebuie facut ceva pentru identificarea si conservarea tuturor acestor biserici pentru ca sunt cateva sute, iar unele dintre ele sunt in conditii precare, nu mai au parohii, nu mai sunt vizitate. Acest lucru este insa extrem de costisitor”, apreciaza el.
„Totusi” - mai spune Manolescu - „ele trebuie puse in valoare, pentru ca tot acest ansamblu de situri face parte din istoria noastra si este pacat sa nu il valorificam.”
FISA TEHNICA
63.000 de vizitatori anul trecut
Dimensiuni. Biserica are o lungime de 45,15 metri, o latime de 22,70 metri si o inaltime de 16 metri. Intregul complex fortificat se intinde pe circa un hectar. Accesul la biserica se face printr-o scara acoperita, lunga de 100 de metri.
Unicitate. Biertanul a fost primul amplasament fortificat sasesc inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO, in 1993. In 1999 au fost inscrise alte sase biserici fortificate sau cetati taranesti sasesti, dar, dintre toate, Biertanul este considerat cel mai valoros.
Notorietate. Dupa centrele urbane de talia Sibiului, Sighisoarei, Brasovului sau Bistritei, Biertanul este cel mai cunoscut obiectiv istoric sasesc. Anul trecut a fost vizitat de 63.000 de turisti din toata lumea.
Cazare. In Biertan functioneaza sapte pensiuni turistice de minimum doua margarete si alte trei sunt in curs de amenajare. O noapte de cazare costa 45 de lei/persoana, cu mic dejun inclus, la doua margarete, respectiv 40 de euro/camera, cu mic dejun inclus, la cele de categorie superioara.
Acces. La Biertan se ajunge pe un drum judetean care se ramifica in comuna Saros pe Tarnave din soseaua nationala Sighisoara-Medias. Biertanul se afla la 30 de kilometri de Medias si 25 de Sighisoara.
Semnal GSM. Bun.
VOX POPULI
„Incomparabila”
Christian Ruppel, Germania: „Arhitectura este incomparabila. Nu este coplesita de turisti, ceea ce este remarcabil. Turul este bine organizat, iar ghizii sunt politicosi”.
Claire Gora, Franta: „Nu ma asteptam sa gasesc asa ceva. Nu este cunoscuta in lume. Avantajul este ca biserica este bine conservata. Din pacate, drumurile sunt proaste”.
Sandy Race, SUA: „Este coplesitoare. Sunt impresionata cum de s-a pastrat asa de bine. Cred ca este la fel de frumoasa ca si catedrala din Canterbury”.
Teodora Cerchezan, Biertan: „Anul trecut am fost ultima data. Imi place ca este veche si mai ales usa aia care se inchide cu 19 zavoare imi place. Si altarul este foarte frumos”.
Cititi si:
Biserica Densus, un templu romanesc
Cuibul de vulturi al Corvinilor
Cetatea care traieste si astazi Ateneul, bijuteria pentru care romanii au dat cate un leu
Pelesul, blazonul regal al Romaniei
Casa Poporului, "vedeta" controversata Cititorii propun alte posibile "minuni" Votati simbolurile care ne reprezinta