Spectacolul lui Alexander Hausvater "Athenee Palace", montat la Timisoara, porneste de la un roman-reportaj despre dramaticul an 1940 in Romania, scris alert de corespondenta saptamanalului american "Newsweek" la Bucuresti, contesa R.G. Waldeck.
Adaptarea reconstituie chiar ziua caderii Parisului ocupat de nazisti, actiunea fiind concentrata in atmosfera Bucurestiului anului 1940, in celebrul Athenee Palace Hotel de pe Calea Victoriei, unde evenimentele se precipita, in valtoarea si iuresul istoriei.
Regizorul a dat peste aceasta carte intr-un talcioc din Statele Unite atragandu-i atentia faptul ca are ca subiect Romania anilor ‘40. Autoarea intelege istoria acelor vremuri "fie din restaurant, fie din sauna sau din cabaret", declara Hausvater, care a incercat sa surprinda toate aceste ipostaze in montarea lui.
Romanul contesei a fost publicat succesiv in SUA si in Marea Britanie (1942), primit elogios la aparitie, dar repede ingropat, pentru a fi mai apoi uitat. Spectacolul timisorean, adus martea trecuta in Capitala, surprinde evenimente politice contradictorii si imprevizibile, relatate cu scepticism si ironie, in franturi secventiale, despre un Bucuresti devenit nod al serviciilor secrete europene si spatiu de experimentare a unei noi ordini economice naziste.
Stralucirea unei metropole europene se ingemaneaza cu vraja luminilor stinse ale Orientului intr-o punere in scena teribila, in stilul lui Hausvater. Teatrul National din Timisoara a angrenat in aceasta productie Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" si Teatrul German de Stat Timisoara.
Peste 20 de actori joaca in nu mai putin de opt limbi - romana, maghiara, germana, franceza, engleza, rroma, spaniola si rusa, iar acest lucru este dintr-un anumit punct de vedere derutant, mai ales cand traducerea asigurata prin videoproiectie joaca feste tehnice. Scenografia poarta semnatura canadianului Guido Tondino, cunoscut modernist din bransa, costumele - Stela Verbovsky (Chisinau), iar muzica, de o sensibilitate extraordinara, a fost compusa de Dan Simion.
Grandoarea montarii contureaza o panoplie eclectica si sincretica de elemente clasice, populare sau de cabaret, intr-o diversitate multiculturala, care se deruleaza alert dintr-un tablou in altul. Intre schelele metalice ale hotelului se petrec mai multe povesti, in diverse camere sugerate prin zabrelele de fier ce taie spatiul gol, ingenios compartimentat, vegheat de niste ingeri de bronz, de un gust indoielnic.
Tabloul regelui Carol al II-lea in sepia troneaza pe fundalul scenei. Atmosfera e completata de costumele cameristelor, valetilor, dansatorilor, ale caror coloratura si gestica au accente cinematografice. Impresioneaza in final spiritul liber al americancei, care priveste, din holul unui Grand Hotel, un oras, o tara si o intreaga lume aflate in pragul unei catastrofale prabusiri.