Piesa de teatru "Sunt propria mea sotie" ("I Am My Own Wife"), pentru care dramaturgul Doug Wright a primit un Premiu Pulitzer in 2004, povesteste viata Charlottei von Mahlsdorf, un travestit german care a supravietuit regimului nazist si al celui comunist din Germania de Est.
Spectacolul a avut premiera la Odeon, in prezenta autorului, un cunoscut militant pentru drepturile homosexualilor. Regizat de Beatrice Rancea, care a mai montat in 2005 si o alta piesa de succes a lui Wright, „Marchizul de Sade”, spectacolul de la Odeon il are in centru pe personajul interpretat de Mircea Constantinescu. Din distributia de la Odeon mai fac parte Sorin Gheorghiu, Dimitrii Bogomaz, Marian Lepadatu, Mircea N. Cretu.
Doug Wright a intalnit-o Charlotte von Mahlsdorf (1928-2002) dupa caderea Zidului Berlinului. Pe numele real Lothar Berfelde, personajul si-a descoperit din copilarie placerea de a se imbraca in hainele unei matusi. „Iti dai seama, ca natura a indraznit sa ne joace o farsa?”, ii spuse femeia nepotului ei. „Tu ar trebui sa te nasti femeie, iar eu barbat”. Ironia sortii.
Travestitul a deschis in anii ‘60 un muzeu in Berlinul de Est, ale carui exponate au fost ulterior ravnite de comunisti. Ei au vrut, cu grosolanie, sa confiste lucrarile in anii ‘70. Charlotte nu a cedat insa presiunilor, pentru ca isi iubea cu adevarat obiectele din muzeu, dar a surprins totusi devenind colaborator al politiei politice STASI si tradandu-si un prieten. Travestitul a continuat sa primeasca vizitatorii la muzeu, locul care i-a dat puterea de a lupta si unde a vrut sa inchida ochii.
Charlotte a trecut prin doua regimuri extrem de dure, nazismul si comunismul, si a avut curajul de a se arata asa cum este, in ciuda compromisurilor pe care a fost silita sa le faca. Era, cu adevarat, o fiinta umana, cu greseli, cu temeri, cu frustrari, iar Mircea Constantinescu reuseste sa surprinda complexitatea si blandetea travestitului. Titlul este dat de o replica din spectacol: „Niciodata nu ma voi casatori, mama, eu sunt propria mea sotie!”.
Doug Wright isi interpreteaza rolul prin intermediul unor imagini videoproiectate in care-si citeste din corespondenta pe care a purtat-o cu Charlotte. Autorul vorbeste prin propriul sau tablou, de dimensiuni un pic cam mari. Chiar daca la premiera trecerile de la imaginile filmate la monologul lui Charlotte au fost cam bruste, spectacolul emotioneaza. Regizoarea foloseste muzica clasica pentru a readuce in prim-plan flashuri din trecut, din spatele unui perete transparent, conceput de Constantin Ciubotariu.
Charlotte se invarteste intr-o viziune originala pe un disc, cel al propriei vieti. Fotografia autentica, proiectata in finalul spectacolului, in care baietelul Charlotte imbratiseaza zambind doi pui de lei, da marturie de curajul personajului. Privirea copilului este senina.