Croația devine al 20-lea stat care trece la moneda europeană. A fost adoptat deja și primul buget în euro. Analiștii economici mizează pe o scăderea a inflației în 2023, chiar dacă creșterea economică va fi una extrem de mică.
Croaţia va adopta, oficial, începând cu 1 ianuarie 2023 moneda europeană. Parlamentul a adoptat săptămâna aceasta primul buget în euro și prognozează un deficit 2,3% din produsul intern brut. Proiecțiile se bazează o creștere economică de doar 0,7% în 2023, pe fondul crizelor generate de războiul din Ucraina, relatează Reuters.
Miniştrii de finanţe ai Uniunii Europene au aprobat adoptarea monedei euro de către Croaţia. Țara este membră UE din 2013 și va devenit al 20-lea stat care adoptă moneda europeană. Rata de conversie inițială este de un euro pentru 7,53450 kuna croată.
Croația este aproape și de aderarea la spațiul Schengen după ce a îndeplinit toate condițiile cerute de Comisia Europeană.
Buget adoptat
Bugetul a fost intens discutat de cei 151 de parlamentari. A fost adoptat în final cu 77 de voturi pentru şi 50 împotrivă. „Acesta este primul buget al Croaţiei denominat în euro. Introducerea monedei euro va consolida economia noastră, va fi o ancoră de stabilitate, ne va face mai rezistenţi şi mai protejaţi de şocurile şi crizele externe şi va contribui la îmbunătăţirea climatului investiţional“, a declarat ministrul de finanţe Marko Primorac în faţa parlamentarilor.
Premierul Andrej Plenkovic a declarat că bugetul urmăreşte să amortizeze efectele crizei economice declanşate de războiul din Ucraina, să menţină creşterea economică şi să păstreze stabilitatea socială.
Reducerea inflației
Veniturile totale ale bugetului sunt prognozate la 24,9 miliarde de euro, în creştere cu 9% faţă de anul acesta şi alimentate în principal de impozitele directe şi indirecte proiectate la 13,3 miliarde de euro.
Cheltuielile sunt stabilite la 26,7 miliarde de euro, în creştere cu 2,1 miliarde de euro faţă de anul acesta, din cauza ajutoarelor acordate populației în contextul scumpirii energiei.
Creşterea economică de 5,7% aşteptată în acest an este prognozată să se reducă la 0,7% în 2023. Autoritățile vor să reducă și datoria publică la 67,9% din PIB de la 70,2% în acest an. Inflaţia este în prezent de 10,4%, iar autoritățile prognozează că aceasta va scădea până la 5,7% în 2023, potrivit Mediafax.