Criza, văzută prin „ochii” unei firme locale de IT

Revenirea din criză ar putea începe în a doua jumătate a anului viitor, însă pen tru asta statul trebuie să facă inves tiţii cât mai rapid în domeniilecheie, deoarece este singurul care în acest moment dispune de fonduri, crede Petrică Bărbieru, directorul general al ProSys, companie care furnizează şi implementează soluţii hardware pentru mediul de afaceri.

„Este un cerc vicios. Numai statul ne poate scoate din criză, prin investiţii în infrastructură, în echipamente IT”, spune şeful ProSys. Firma acestuia concurează pe piaţa locală a soluţiilor IT pentru business cu mastodonţi precum IBM, HP sau Dell. Criza a îngheţat bugetele companiilor chiar şi pentru produsele IT. Implementarea de proiecte mari este o raritate.

„Criza economică va micşora numărul de comenzi din zona privată şi investiţiile realizate în sectorul IT. Dacă, până acum, am văzut creşteri pe acest segment, de acum se va observa o scădere”, consideră Bărbieru.

În această perioadă, aflată sub zodia crizei, şeful ProSys spune că nu se aşteaptă la o creştere a veniturilor, ci doreşte consolidarea relaţiilor cu cli enţii şi extinderea portofoliului de produse. Firma sa are clienţi importanţi, precum Televiziunea Română, Antena 1 sau Ministerul Apărării Naţionale. Întrebat dacă echipa destul de mică face faţă solicitărilor, Bărbieru ne-a spus că ProSys a reuşit să livreze „350 de sisteme (computere personale) către Ministerul Apărării, în 10 zile”.

„Nu ştiu cât de tare se va agrava situaţia”

Deşi piaţa se degradează pe fondul turbulenţelor financiare şi economice, şeful ProSys nu intenţionează să dea oameni afară şi, deocamdată, nici să îngheţe salariile.

Cu finanţarea spune că nu are probleme deoarece a achitat toate creditele luate. „O decizie legată de îngheţarea salariilor ar putea fi luată mai încolo. Deocamdată, nu îmi dau seama cât de tare se va agrava situaţia. Vom analiza toate oportunităţile pe care le avem şi vom încerca să reducem cât putem din cheltuieli”, a mai spus Bărbieru.

LIPSA CONCURENŢEI

Piaţa românească, încă nedezvoltată

În România, piaţa de IT pentru business nu este dezvoltată suficient, deoarece economia locală nu este concurenţială. Motivele care împiedică formarea unei concurenţe puternice sunt, potrivit lui Bărbieru, administrative, legislative şi politice. „Multe companii din România ignoră necesitatea unor sisteme IT importante, precum servere sau soluţii de stocare sigure. Mai mult, politica de back-up (salvarea de copii ale datelor - n.r.) în ţara noastră este dezastruoasă”, a mai spus Bărbieru. Asta deoarece firmele încă nu simt concurenţa puternică în ceafă, a explicat el. În ultima vreme însă, tot mai multe firme devin conştiente de necesitatea achiziţionării unor sisteme IT. Tocmai de aceea, sectorul IT autohton are posibilitatea de a creşte mult în următorii ani.