Criza, trambulină pentru vânzările micilor întreprinzători
- Adam Popescu
- 3 mai 2010, 10:46
Unii coloşi s-au prăbuşit, dar alţii mici s-au ridicat. Criza economică i-a afectat diferit pe jucătorii din aceleaşi pieţe, odată cu mutarea consumatorilor, spun specialiştii.
Afacerile se pot dezvolta şi în plină criză economică. Aşa susţine Răzvan Beşchea, care distribuie electronicele şi electrocasnicele marca Albatros.
„Acum lumea se uită mai mult la preţ şi mai puţin la marcă, aşa cum se întâmpla înainte de criză. Atunci când cumpărau pe credit, clienţii nici nu observau dacă rata era cu câţiva lei mai mare sau mai mică. Acum plătesc cu banii jos şi conştientizează fiecare bănuţ”, spune Beşchea.
În 2009, marii jucători de pe piaţa electronicelor şi electrocasnicelor au suportat căderea de 50% a pieţei. Tot anul trecut s-au înregistrat primele insolvenţe în domeniu: Ultra Pro Computers şi Flamingo au intrat în reorganizare judiciară.
În acelaşi timp însă, „pitici” de talia lui Beşchea au găsit posibilitatea de afirmare - vânzările companiei Albatros au crescut cu circa 27%, de la 4 milioane de euro plus TVA, la 5,5 milioane de euro plus TVA.
Dacă în 2004, pe parcursul întregului an, Albatros a vândut 5.000 de bucăţi din cele patru modele existente, în decembrie 2009 au fost vândute peste 12.500 de produse.
Produse mai ieftine, fără fiţe
Specialiştii spun că este un fenomen des întâlnit în perioade de recesiune - consumul se reduce şi se reorientează către produse mai puţin costisitoare.
„Oamenii se mulţumesc cu mai puţin şi nu mai au atâtea fiţe. Astfel optează pentru produse ceva mai ieftine”, susţine analistul economic Ilie Şerbănescu.
PONTURI
De câţi bani ai nevoie pentru a începe o afacere
5.000-10.000 DE EURO. Cu banii aceştia se poate pune pe roate o afacere pe internet. Nu toate au însă succes, avertizează Beşchea. „Doar circa 5%-10% dintre site-uri chiar aduc profituri”, spune el.
Pentru a avea şanse, doritorii ar putea să se orienteze spre un magazin virtual cu produse de nişă - alimentare, sportive şi chiar sex-shopuri. Acestea din urmă sunt produse pe care mulţi ar prefera să le primească direct acasă, decât să fie văzuţi de prieteni sau de vecini intrând într-un magazin de acest tip.
O altă variantă cu până la 10.000 de euro sunt afacerile pe stradă, respectiv covrigăriile sau gogoşăriile, care pot avea succes în funcţie de vad.
40.000 DE EURO. Cam aceasta este acum suma minimă pentru demararea unei afaceri mai consistente, susţine Răzvan Beşchea.
„Dacă, în urmă cu doi ani, era nevoie de circa 100.000 de euro capital iniţial, acum sunt suficienţi şi 40.000 de euro”, explică el.
Potrivit acestuia, cu suma respectivă, domeniile pentru investiţii sunt diverse: de la cabinete stomatologice, la achiziţia unui apartament dintre cele scoase la executare de bănci.
Sfaturi pentru micii patroni
Pentru cei care au deja un business, în această perioadă de criză, specialiştii le recomandă să reducă pe cât posibil costurile fixe, cum ar fi chiriile şi ratele bancare.
Atât proprietarii de spaţii, cât şi băncile au fost dispuşi mai curând să negocieze decât să rişte să se ajungă în imposibilitate de plată. La acest capitol, respectiv costuri fixe, se încadrează şi cheltuielile salariale.
„Am putut atrage personal mai bine calificat, de care nu ne puteam apropia acum câţiva ani din cauza salariilor solicitate”, explică Beşchea. El a mai economisit şi prin externalizarea anumitor servicii, cum sunt cele de transport.