ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Criza raporturilor de Putere dintre PSD şi PNL în Guvernarea USL

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Criza raporturilor de Putere dintre PSD şi PNL în Guvernarea USL

Presa – nu doar cea autohtonă de azi, ci şi presa de peste tot şi din toate timpurile – lucrează cu două şiretlicuri:

1) Exagerarea conflictului. 2) Personalizarea Conflictului.

Dacă mă gîndesc bine şi Istoria lucrează cu personalităţile în conflict, de la păruială pînă la decapitare reciprocă. Nu întîmplător mi-am intitulat seria de eseuri despre trecut: Istoria ca telenovelă. Acest nărav al presei a făcut ca recenta Criză Politică de la noi să fie abordată exclusiv sub aspectul conflictului între personalităţi, mai precis, între Victor Ponta şi Crin Antonescu. Ziarele şi televiziunile de ştiri îi pîndesc pe cei doi pentru a nu le scăpa o vorbă grea aruncată unul despre celălalt. Sînt pîndite şi dezghiocate fapte pur omeneşti, cum ar fi, de exemplu, cel că Victor Ponta şi Crin Antonescu nu mai apar împreună. Abordarea asta gazetărească, înlesnită şi de eroarea comisă de protagoniști,  de a personaliza o relaţie strict politică, a făcut ca rezolvarea Crizei să fie pusă exclusiv pe deciziile celor doi. S-ar putea înţelege că un somn bun pentru Crin Antonescu şi un articol pozitiv despre el, recitat de dimineaţă, la cafea de Anca Alexandrescu, pentru Victor Ponta, i-ar schimba radical pe cei doi în direcţia unei bunăvoinţe gata să redevină mult invocata amiciţie de pe vremuri. Acestei prejudecăţi de telenovelă i-aș opune abordarea din perspectiva  a ceea ce Nae Ionescu, magistrul meu într-alte prozei politice numea rămînerea la realităţi. Iată faptele! Vineri, 7 februarie 2014, Delegaţia Permanentă a PNL – forul conducător între Congrese – a desemnat pentru postul de vicepremier şi ministru de interne pe Klaus Johannis. Au mai fost şi alte propuneri, dar cea cu Klaus Johannis are importanţă în toată afacerea. Potrivit Protocolului USL, dar şi tradiţiei de doi ani a Guvernării USL, fiecare dintre cele două partide îşi desemnează pentru posturile care-i revin persoane pentru care au optat conducerile respective. Fireşte, Guvernul e condus de un premier PSD. Bunul simţ cere PNL să nu desemneze drept membru al Guvernului o persoană cu care Victor Ponta se află într-un conflict public evident, deşi, între noi fie vorba, cînd intri în politică ştii că va trebui să renunţi la multe dintre privilegiile insului obişnuit, între care se numără şi dreptul de a nu convieţui cu o persoană nesuferită. Desemnarea lui Klaus Johannis ţinea cont de această regulă de bun simţ. Victor Ponta, aflat la Soci, s-a grăbit să-l aprecieze public pe primarul Sibiului. PNL l-a propus pe Klaus Johannis ca ministru de Interne şi vicepremier. Hotărîrea nr. 45 din 21 decembrie  2012 de investire a Guvernului  Ponta de către Parlament precizează, cînd vine vorba de structura Guvernului: „Viceprim-ministru, ministrul Finanţelor publice.” Propunerea PNL presupune dezbaterea şi votarea în Parlament a unei mici modificări la această structură a Guvernului: „Viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne“. Nu numai pentru că USL deţine o majoritate copleşitoare, dar şi pentru că e vorba de un fleac, această modificare putea fi adusă în faţa Parlamentului la orice oră din zi şi din noapte şi votată cît ai clipi, chiar şi cu parlamentarii USL dormind. Ceea ce părea simplu s-a dovedit complicat. În replică, Victor Ponta a venit cu o contrapropunere. Dacă tot mergem în Parlament să supunem votului o modificare mai mare de structură decît cea care-l priveşte pe Klaus Johannis: 1) Transformarea a trei dintre miniştri delegaţi în miniştri plini. 2) Înfiinţarea unui nou post de vicepremier care ar fi dat PC. Aparent, nici contrapropunerea asta n-ar fi trebuit să ducă la Criza de acum. Şi totuşi, a dus, pentru că PNL a refuzat. De ce? Iniţiativa de transformare a celor trei miniştri delegaţi în miniştri plini, sporeşte numărul miniştrilor plini USD (Liviu Voinea e de la PSD, Maria Grappini e de la PC). În plus, la Finanţe, prin devenirea lui Liviu Voinea ca ministru plin, ministrul liberal nu mai avea nici un cuvînt de spus în chestiunea Bugetului. Cu toate acestea, PNL a înghiţit această găluşcă. Găluşca numită vicepremier de la PC n-a mai fost înghiţită. Nu numai pentru că USD se pricopsea cu un al treilea post de vicepremier, dar şi pentru că cei patru vicepremieri, împreună cu premierul, ar urma să constituie un soi de organism de decizie al USL: „Victor Ponta: Înainte de şedinţele de guvern, alături de mine, ca prim ministru, cei patru viceprim-miniştrii să avem o decizie foarte clară privind lucrurile pe care le discutăm şi le adoptăm în guvern pentru a îndepărta lucrurile care nu au funcţionat bine, acea situaţie extrem de neplăcută pentru un guvern, când practic un partid care face parte din coaliţia de guvernare nu este de acord cu deciziile guvernului“. USL a fost alcătuită din două partid: PSD şi PNL. PSD-ului i s-a lipit ulterior UNPR-ul, iar PNL-ului, PC-ul. Pînă în ianuarie 2014, în relaţia din USL, în numele UNPR vorbea PSD, iar în cel al PC, PNL. Propunerea lui Victor Ponta schimbă radical structura de forţă. Fiecare dintre cele patru partide devin egale în materie de decizie guvernamentală. Dar nu numai atît, PSD, UNPR şi PC au alcătuit cartelul electoral USD pentru scrutinul europarlamentar. Dacă propunerea lui Victor Ponta e acceptată, vom avea un Guvern Ponta 3, în care, deşi îşi păstrează posturile, PNL va deveni un banal al patrulea partid, după ce-a fost al doilea, ba chiar primul alături de PSD. E limpede că PNL nu poate accepta această propunere mortală pentru interesul partidului în planul puterii efective. Se vorbeşte în aceste zile de ruperea USL. După opinia mea, nici PSD, nici PNL nu sînt pregătite pentru divorţ. Probabil că negocierile vor duce la renunţarea din partea PSD a pretenţiei la un post de vicepremier pentru PC. Avînd în vedere că PNL a acceptat propunerea de transformare a miniştrilor delegaţi în miniştri plini, PSD va considera drept cîştig Acordul privind propunerea asta. Și dacă acest cîștig și l-a propus PSD chiar din debutul crizei?! CITIȚI ȘI:

  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum a eșuat Traian Băsescu în încercarea de a redeveni Președintele României
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Dacă USL va supraviețui Crizei, PSD și PNL vor folosi guvernarea pentru a se cotonogi reciproc
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Numai în Opoziție Crin Antonescu ar fi credibil în apărarea statului de drept
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. USL nu s-a rupt! Doar s-a crăpat și mai tare!
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Liderii PSD au dreptate în cazul Iohannis
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Klaus Iohannis- sula înfiptă de Crin Antonescu în coasta lui Victor Ponta?
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Crin Antonescu era obligat nu numai politic, dar și moral să-l scoată din Guvern pe Daniel Chițoiu, acest Șobolan Troian al PSD în PNL
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De ce-l menajează Traian Băsescu pe Victor Ponta, principalul responsabil pentru Tragedia din Apuseni?
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Blestemata bătălie politicianistă a compromis deja Codurile României democrate
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Semn rău pentru Ponta: E deja Ăsta!
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Un succes al Partidului - Stat condus de Victor Ponta- PSD-izarea Buletinului Meteorologic!
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Guvernul Ponta ştie doar atît: Să închidă drumurile, şoselele şi autostrăzile. Nu ştie însă cum să le deschidă!
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Antenele - ghioaga mediatică a lui Victor Ponta
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Unde era Victor Ponta în timpul tragediei? Cum unde era?! La televizor!
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Strategia prin care PSD-ul lui Ponta vrea s-ajungă din nou, ca pe vremea lui Năstase, Partidul -Stat
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Bombardamentul propagandistic premergător asaltului USL asupra Justiţiei

Ne puteți urmări și pe Google News