LECŢIA DE ECOLOGIE Deşi producătorii de automobile au "umflat" perioada necesară pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon (CO2), consumatorii europeni au cumpărat maşini mai eficiente, mai ales pe fondul crizei şi al stimulentelor din programul "Rabla".
Aceasta este concluzia unui raport dat publicităţii ieri, în cadrul programului "Winning over the member states 2010-2011", derulat de Transport & Environment, la care din partea României, participă şi Fundaţia Terra Mileniul III. Cu titlul "Cât de curate sunt maşinile Europei", studiul arată că mai mult de jumătate din reducerile de emisii de CO2 din 2009 au fost obţinute datorită progresului tehnologic. Toyota, premiantă la reducerea de emisii Cunoscut pentru maşinile eco, producătorul japonez şi-a optimizat tehnologiile, reuşind să reducă emisiile de CO2 cu 10%. Şi Daimler, Mazda şi Ford au făcut paşi în aceeaşi direcţie, pe când Hyundai, Suzuki şi Fiat au ales calea creşterii vânzărilor la automobile mai mici şi pe cea a subvenţiilor. Astfel, anul trecut, producătorii auto au reuşit să îşi reducă emisiile generate de autoturisme cu o medie record de 5,1%. Toyota a mers atât de departe încât aproape şi-a atins ţinta de reducere a emisiilor pentru 2015, cu şase mai devreme de termenul limită. La coada listei, Volkswagen Producătorul german de automobile, care este foarte popular pe piaţa din România, s-a clasat doar pe locul 12 din 14, din punctul de vedere al reducerii emisiilor de dioxid de carbon, potrivit documentului. Mai mult, Volkswagen - cel mai mare producător auto european - se afla pe locul 10 din 14 la capitolul progres anual. Cu toate acestea, compania are o serie de modele foarte competitive în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi emisiile de dioxid de carbon. Lobby agresiv al producătorilor pentru extinderea termenului-limită În 2008, producătorii de autoturisme au făcut un lobby agresiv pentru a extinde termenul-limită pentru ca emisiile de CO2 ale unei maşini să nu depăşească 130 grame de CO2 pe kilometru. Drept urmare, UE a extins termenul-limită din 2012, în 2015, se arată în studiu. "În urmă cu trei ani, industria auto a spus că nu poate respecta ţintele de reducere a CO2 în termenul fixat, însă acum doreşte să le atingă cu ani înaintea termenului-limită. Acum aceeaşi industrie auto spune că limitele de CO2 nu pot fi satisfăcute; este timpul să ne îndoim de credibilitatea acestor pretenţii", a declarat Jos Dings, director al Transport & Environment. Acum, o nouă propunere legislativă europeană vizează stabilirea unor standarde pentru emisiile furgonetelor, iar producătorii auto solicită încă o dată extinderea perioadei de conformare, adică ţinte mai relaxate şi termene limite prelungite. În fiecare zi, evz.ro vă oferă o lecţie de ecologie.