Mulţi seropozitivi au întrerupt tratamentul care-i ţine în viaţă. Motivul: autorităţile au întârziat să aloce fonduri medicamentelor anti-HIV.
Din cauza birocraţiei şi a problemelor financiare din sistemul medical, mulţi dintre pacienţii cu HIV din România au fost nevoiţi, luna aceasta, să-şi întrerupă tratamentul care le asigură supravieţuirea. Membrii asociaţiilor anti-HIV susţin că s-a ajuns la o „situaţie dramatică, fără precedent”.
„O proastă gestionare a fondurilor”
Pacienţii cu HIV, cei mai mulţi dintre ei infectaţi încă din copilărie chiar în spitalele din România sfârşitului anilor ’80, s-au trezit în aprilie în faţa următoarei situaţii: fondurile pentru medicamentele anti-HIV, asigurate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au întârziat, bolnavii fiind obligaţi să-şi întrerupă schema de tratament pe care o urmau de ani buni.
Specialiştii spun că pacienţii ajunşi în această situaţie capătă rezistenţă, devenind, după schimbări repetate de medicamente, imuni la orice tratament. Lipsa medicaţiei pentru bolnavii cu HIV/SIDA este explicată de oficiali din Sănătate prin întârzieri în alocarea de fonduri de către Ministerul Finanţelor.
Concret, pentru primele trei luni din acest an, alocarea pe judeţe a fondurilor pentru „Subprogramul de tratament şi monitorizare a persoanelor cu infecţie HIV/SIDA şi tratament postexpunere” s-a realizat, la „nivelul mediilor lunare ale prevederilor anului 2009”, explică reprezentanţii CNAS.
Alocarea s-a făcut pentru numai trei luni, deoarece legislaţia privind programele naţionale pentru 2010 a fost mult întârziată şi nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial.
Banii pentru toate aceste programe nu vin de la fondul de asigurări, ci de la bugetul de stat şi sunt trimişi de la Finanţe la Ministerul Sănătăţii, apoi la CNAS, care-i distribuie către casele judeţene.
„Pentru aprilie, până la publicarea în Monitorul Oficial a legislaţiei specifice programelor pentru 2010, pentru a asigura continuitatea tratamentului bolnavilor, s-au alocat fonduri, urmând ca, în continuare, să se aloce sume. Există o întârziere cauzată de Ministerul Finanţelor, dar şi o proastă gestionare a fondurilor”, este replica lui Dorin Ionescu, şeful Direcţiei Programe a CNAS. Vestea că banii pentru tratamentele anti-HIV au întârziat revine la câţiva ani pentru aceşti pacienţi şi pentru medicii care lucrează cu ei. Membrii asociaţiilor anti-SIDA din ţară susţin însă că, de data aceasta, „situaţia este cruntă” şi „fără precedent”.
„Lipsa de bani şi nepăsarea...”
„Întreruperea furnizării tratamentului antiretroviral pune în pericol viaţa persoanelor infectate, în special a celor infectaţi în spitale în timpul copilăriei, între anii ’86 - ’92, pacienţi care au luat mai multe scheme. La aceştia întreruperea duce la rezistenţă, fiind imposibil să mai reia aceleaşi scheme”, spune Alina Dumitriu, directorul executiv al Asociaţiei „Sens Pozitiv”.
Iulian Petre, directorul Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV, arată că aproape 1.000 de pacienţi au fost nevoiţi să-şi întrerupă deja tratamentul.
„Abia la sfârşitul săptămânii trecute au ajuns banii de la CNAS. E un sistem birocratic de neînţeles. Durează mult şi banii sunt insuficienţi, aşa că va fi o nouă întrerupere. Asta reprezintă pierderea unor ani din speranţa de viaţă a pacienţilor. De zece ani nu am a vut întreruperi ca acum. Criza şi nepăsarea politicului au dus la asta. De vină e subfinanţarea sistemului de sănătate”, spune Petre.
DRAMA UNUI PACIENT CU HIV
„Am zis că dau statul în judecată! Altfel nu se poate”
În prezent, 7.224 de pacienţi cu HIV se află sub tratament, dintre care 7.060 au peste 14 ani, mulţi dintre ei fiind diagnosticaţi cu virusul după ce au fost infectaţi în spitale, la începutul anilor ’90. Aceştia sunt pacienţi multi-experimentaţi, care au schimbat de mai multe ori schemele de tratament şi pentru care cercul opţiunilor s-a restrâns dramatic.
Daniel e unul dintre acei copii- victime ale sistemului anilor ’90. Pentru el, o vizită la medic s-a transformat treptat într-un coşmar cu care a trebuit să înveţe să trăiască. Spune că avea o „simplă răceală”.
Câteva injecţii au fost de-ajuns: a fost diagnosticat cu virusul HIV, un verdict care, spune el, aproape că i-a distrus părinţii. În timp, a învăţat că se poate trăi aşa, dacă te îngrijeşti, eşti optimist, iei tratamentul. Daniel a schimbat însă de câteva ori schema de medicaţie şi ştie că nu mai are multe opţiuni.
Tocmai ce s-a întors de la Institutul „Matei Balş”, unde medicul i-a spus că unul dintre medicamente lipseşte. A simţit că se prăbuşeşte. „Sunt diagnosticat de peste 20 de ani. Statul şi-a luat angajamentul că asigură tratamentul. Acum, spun că nu sunt bani. E strigător la cer! Atâtea vile, parlamentarii ăştia cu milioane de euro nu pot să dea un buget pentru 7.000 de persoane!”, spune Daniel.
Speră că, pe viitor, statul va fi „mai îngăduitor”. „Majoritatea ne-am infectat tot din neglijenţa sistemului, coordonat de stat. Eu am zis că dau statul în judecată! Altfel nu se poate!”, strigă Daniel.
Apoi se calmează. E om cu capul pe umeri. Supărarea cea mare e că de patru ani chiar şi-a făcut planuri, speranţe că o să reziste. A trecut peste probleme dureroase, când iubitele fugeau când auzeau de boală.
A trecut şi peste faptul că la muncă trebuie să-şi ascundă drama. A redus tot ce înseamnă viaţă cât se poate de pragmatic: „Dacă întârzii tratamentul, o să trebuiască să vadă dacă am şanse cu altul. Vă zic, de când am aflat, nu mai sunt bun de nimic!”.
Înainte de programul anti- HIV, era „un copil care aştepta să nu mai fie”. Acum, nu mai e copil. Dar viaţa nu a devenit mai simplă. „Încerc să trăiesc. Ce pot să fac?”, conchide tânărul. „Majoritatea ne-am infectat cu HIV în anii ’90, din spital, tot din neglijenţa sistemului medical, coordonat de stat. (...) Acum ei spun că nu sunt bani.“, DANIEL, pacient seropozitiv