- Printre sectoarele care ar putea fi afectate de o urgență energetică în timpul iernii se numără și rețelele de telefonie mobilă. Aşa cum scrie Agenţia Reuters, în timpul acestei ierni s-ar putea verifica un lucru de neconceput: ca urmare a întreruperilor de curent, ne-am putea găsi în imposibilitatea de a accesa telefoanele mobile din întreaga Europă.
Reprezentanții industriei de telecomunicații spun că se tem că o iarnă rece ar putea prezenta și acest risc. La pericol se adaugă și faptul că în multe țări europene nu există suficiente sisteme de backup pentru a face față întreruperilor de curent pe scară largă.
Țările Uniunii Europene, inclusiv Franța, Suedia și Germania, lucrează pentru a se asigura că reţele de comunicații pot funcţiona chiar dacă întreruperile de curent ar epuiza bateriile de rezervă instalate pe miile de antene celulare împrăștiate pe teritoriul lor, potrivit ilfattoquotidiano.it.
În Franța, operatorul de energie electrică ENEDIS, a prezentat guvernului un plan care permite rețelei de telecomunicații să reziste la blackout-uri de până la două ore. Compania franceză a spus că a reușit să izoleze secțiuni ale rețelei pentru a asigura energie pentru clienții prioritari, cum ar fi spitale, instalații industriale cheie și structuri militare, la care ar putea fi adăugate rețele de telecomunicații. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Finanțe francez a refuzat să comenteze.
Criza energetică
Companiile de telecomunicații din Suedia și Germania și-au exprimat şi ele îngrijorări privind potențialele deficite de energie electrică ale guvernelor lor, relatează Reuters. Autoritatea suedeză de telecomunicații Pts lucrează pentru a găsi soluții împreună cu operatorii de telecomunicații și alte agenții guvernamentale.
Pts finanțează achiziția de dispozitive pentru a face față întreruperilor de curent deosebit de lungi. Operatorii italieni cer ca rețeaua de telefonie mobilă să fie exclusă de la orice întrerupere de curent, sau de la măsurile de economisire a energiei și vor ca problema să fie abordată împreună cu noul guvern.
Mai ales că întreruperile bruște de curent cresc posibilitatea defectării componentelor electronice, aşa cum a explicat președintele Fiber cop, Massimo Sarmi. În acelaşi timp, producătorii de echipamente telefonice precum Nokia și Ericsson, lucrează şi ei împreună cu operatorii pentru a atenua impactul unei eventuale penurii de energie. (Rador)