Criza din Grecia ne scumpeşte ratele cu sute de lei

Românii care s-au împrumutat în franci elveţieni sunt cel mai grav afectaţi de actuala scădere a valorii leului. Ratele plătite de ei au crescut, în ultimele zile, cu zeci sau chiar sute de lei.

Moneda naţională s-a depreciat cu circa 3-4% faţă de euro şi faţă de francul elveţian în ultima lună şi, în special, în ultimele două săptămâni.

Această evoluţie s-a resimţit dureros în buzunarele celor care au credite în valută. Un român care îşi primeşte salariul în lei şi a contractat un credit în euro sau în franci va avea de plătit, în această lună, mai mult decât luna trecută. Pentru o rată de 300 de euro, de exemplu, românii trebuie să scoată 50 de lei în plus în iunie faţă de mai.

Atât pentru debitorii în euro, cât şi pentru cei în franci, aprilie a fost cea mai bună lună din 2011. Leul a atins atunci cea mai bună cotaţie anuală în raport cu ambele valute.

Cea mai acută creştere a ratelor raportat la aprilie o resimt debitorii în franci elveţieni care îşi câştigă salariul în lei şi care scot acum cu 13% mai mulţi lei din buzunar pentru a-şi plăti datoria. Dacă pentru o rată de circa 300 de franci un român plătea în aprilie 940 de lei, acum va scoate din buzunar nu mai puţin de 1.060 de lei, deci cu peste 100 de lei mai mult. O rată de circa 300 de euro s-a scumpit faţă de aprilie cu circa 60 de lei.

Până unde scade moneda

Nu se ştie ce se va întâmpla cu leul în următoarele zile, spune Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank România. Potrivit acestuia, Europa de Est suferă de un efect de contagiune. Pieţele financiare emergente, cum este România, resimt puternic efectele problemelor din Grecia. Cu toate acestea, spune el, nimic din evoluţia locală nu justifică această atitudine.

Opinia nu este împărtăşită însă de analiştii X-Trade Brokers. "Stabilitatea politică (din România - n.r.) pare pusă din nou sub semnul întrebării în cadrul dezbaterii aprige privind reorganizarea administrativă, iar avansul economiei în trimestrul al doilea este de aşteptat să fie modest", scriu aceştia.

În consecinţă, investitorii în leu se sperie şi pleacă. Specialiştii ING Bank România spun că piaţa se aşteaptă ca leul să ajungă la 4,3 lei/euro, dar banca centrală ar putea intra atunci în piaţă pentru a apăra moneda, ceea ce i-ar opri scăderea.

INDUSTRIE

Necazul debitorilor, bucuria exportatorilor

În timp ce scăderea leului dă dureri de cap datornicilor la bănci, pentru exportatori este o veste bună. Cu un leu mai slab, aceştia câştigă mai mulţi bani pe contracte, după ce schimbă în lei sumele încasate în euro.

Atunci când moneda naţională s-a apreciat puternic, în special când a coborât sub 4,1 lei/euro, exportatorii au avut mult de suferit, spune Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR).

"În ultima decadă din aprilie, exporturile către ţările din zona non-euro au scăzut cu 5,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, prima evoluţie negativă din ultimele 18 luni, ceea ce ne-a îngrijorat", ne-a declarat Ionescu.

Un episod trecător?

În ultimele luni, exportatorii au pierdut între 5% şi 15% din cifra de afaceri din cauza evoluţiei monedei naţionale, susţine şeful ANEIR. "Cel mai de dorit este menţinerea cursului în intervalul 4,1 – 4,3 lei/euro şi o evoluţie care să nu fie marcată de fluctuaţii puternice", a completat Ionescu.

În ciuda evoluţiei din ultimul timp, Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen Bank, spune că este vorba de un episod trecător. Raiffeisen întrevede un curs de 4,15 lei/euro pentru luna septembrie şi de 4,1 lei/euro pentru finalul de an şi îşi menţine aceste prognoze. Potrivit lui Dumitru, o decizie pozitivă pentru Grecia va fi în măsură să redea încrederea pieţelor în leu.

Miniştrii de finanţe din zona euro se pregătesc să aprobe acordarea noii tranşe de împrumut pentru Grecia, dar vor să vadă mai întâi că ţara pregăteşte noi măsuri de austeritate.

Premierul Greciei va trebui să treacă zilele acestea de un vot de încredere în parlament. "Confirmarea guvernului grec, implementarea reformelor şi eliberarea tranşelor de finanţare ar putea aduce moneda naţională sub palierul de 4,15 lei pentru un euro, în timp ce francul ar putea pierde teren până sub 3,4 în faţa leului", susţine Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers.

În raport cu euro, leul a atins, ieri, nivelul minim al ultimelor patru luni şi zece zile, cursul oficial ajungând la 4,2635 lei/euro. Tot ieri, moneda naţională a atins un nou minim istoric în raport cu francul elveţian, cursul oficial ajungând la 3,5396 lei/ euro.

"În ultimele luni, exportatorii au pierdut între 5% şi 15% din cifra de afaceri din cauza aprecierii leului.“ MIHAI IONESCU, preşedinte ANEIR