În contextul schimbărilor climatice, consumul de apă devine o problemă tot mai stringentă pentru numeroase țări din Europa. România este încă departe de standardele internaționale în domeniu, iar investițiile sunt puține.
În urmă cu doi ani, România s-a confruntat cu una dintre cele mai secetoase veri din istoria recentă. În iunie mai multe localități din județele Cluj, Mureș, Ilfov, Prahova, Iași, Botoșani, Arad, Constanța și Giurgiu au introdus măsuri de raționalizare a consumului de apă. În 2023, Franța anunța din luna martie că va introduce restricții de utilizare în 87 de municipalități din sudul țării. Anul acesta, a venit rândul Spaniei – Catalonia a declarat stare de urgență încă din februarie.
Schimbările climatice, poluarea, dar și creșterea populației obligă autoritățile, centrale și locale, să caute măsuri de limitare a consumului. În acest context, amprenta de apă devine un element tot mai important în atingerea obiectivelor de sustenabilitate, scrie Infofinanciar.
Amprenta de apă, un concept relativ nou
Termenul de „amprentă de apă“ a fost introdus în circulație de către profesorul universitar olandez Arjen Hoekstra, în urmă cu 22 ani. Conceptul datează însă din 1993, și îi aparține geografului britanic John Anthony Allan. Acesta a inventat noțiunea de „apă virtuală“, care se referea la apa utilizată pentru producerea de alimente și produse industriale.
Profesorul Hoekstra a dezvoltat conceptul lui Allan creând amprenta de apă (Water footprint). WFP include atât apa consumată direct – de o persoană, o companie sau o regiune –, cât și consumul indirect, atribuit unui produs sau serviciu sau activității din cadrul unei organizații. În cazul producătorilor, amprenta este calculate pe întregul lanț de aprovizionare.
Potrivit teoriei lui Hoekstra, WFP poate fi structurată în trei categorii:
- Amprenta de apă albastră. Se referă la consumul de apă potabilă de suprafață sau subterană de-a lungul lanțului de furnizare al unui produs.
- Amprenta de apă verde. Se referă la consumul de apă rezultată în urma precipitațiilor și care este stocată temporar în sol sau la suprafața acestuia.
- Amprenta de apă gri. Se referă la poluarea apei și corespunde cantității de apă dulce necesare pentru asimilarea substanțelor poluante care rezultă din activitățile umane.
Cum arată consumul invizibil
În 2008, profesorul Hoekstra a fondat Water Footprint Network. Platforma internațională are rolul de a sensibiliza populația și companiile cu privire la consumu. Iată care sunt volumele medii necesare pentru un kilogram de:
- legume: 322 litri.
- fructe: 962 litri.
- cereale: 1.644 litri.
- lapte: 1.020 litri.
- oua: 3.265 litri.
- carne de pui: 4.325 litri.
- unt: 5.553 litri.
- carne de porc: 5.988 litri.
- carne de oaie/capră: 8.763 litri.
- carne de vită: 15.415 litri.
Potrivit Water Footprint Network structura amprentei de apă în producția de carne este: 87,2% verde, 6,2% albastră și 6,6% gri.
Transavia monitorizează consumul de apă și în halele de creștere a păsărilor. Sursa foto: Arhiva companiei
Transavia, un model de luat în calcul
Reducerea amprentei începe să devină un criteriu important și pentru companiile românești. Mai ales în contextul introducerii noi raportări de sustenabilitate cerute de către Comisia Europeană.
Există însă companii, pecum Transavia, care au acționat înainmte ca presiunea reglementărilor să se facă simțită.
„Managementul apei în Transavia este o prioritate. Și de aceea ne asigurăm că utilizăm eficient apa, având planuri de gestionare a acesteia. Realizăm audituri periodice și monitorizăm lunar consumul de apă pentru toate punctele de lucru și pentru toate activitățile, pentru a depista și remedia urgent eventuale pierderi.“, ne-a declarat Diana Pavel, directorul de mediu al companiei.
Transavia acordă o atenție costantă modernizării și eficientizării fluxului de apă. „De exemplu, utilizăm echipamente de alimentare cu apă cu sisteme de recuperare și consum redus, pompe de mare presiune și debit mic de apă, punem în aplicare tehnici de optimizare a consumului, separarea fluxurilor de ape care nu necesită tratare etc.“, explică reprezentantul companiei.
Pentru a-și atinge obiectivele, Transavia monitorizează și măsoară consumul de apă în toate fluxurile tehnologice. Echipamentele de control sunt introduse în abatoare, fabrici de nutrețuri și de procesare a cărnii. Dar și în halele de creștere a păsărilor.
Rezultatele obținute se îmbunătățesc constant. Conform celui mai recent Raport de Sustenabilitate al companiei, pentru circa 40% din activitatea de creștere a păsărilor s-a înregistrat o reducere a consumului mediu lunar de apă cu circa 13%. Iar în ceea ce privește Fabrica de Procesare a Cărnii scăderea a fost de 11%.
Transavia acordă însă o atenție deosebită și managementului apelor uzate, prin cele șase stații de epurare pe care le deține.
Începuturi timide încă
Companiile precum Transavia reprezintă încă o minoritate în România. Dar interesul este în creștere, ne-a declarat Daniela Marișcu, președinta Consiliului Patronatelor ESG din România (CPESG): „Ca experți în domeniu, sesizăm o creștere a cererii de soluții sustenabile pentru tratarea și reutilizarea apei uzate în zona de producție. Chiar acum proiectăm un sistem de tip dry factory pentru unul dintre marii producători de bere din România. Însă implementarile sunt încă prea mici ca să producă un impact. Din păcate premisele economice nu includ, nici în cazul marilor producători, investiții semnificative în acest domeniu.“
Potrivit Danielei Marișcu, este încă prea devreme pentru companiile din România să adopte pe scară largă certificarea ISO 14046:2014. Standardul evaluează amprenta de apă pentru produse, procese și organizații.
„Situația la nivel european este în curs de reglementare. Spre exemplu, încă se lucrează la actualizarea standardelor care să permită utilizarea sistemelor circulare a apei. Acestea permit scurtarea ciclului de reutilizare a apei și diminuează amprenta de carbon a procesului de epurare a apei.“, a mai precizat președintele CPESG.
Daniela Marișcu apreciază că necesarul de inițiative pentru reducerea consumului de apă în procesele de producție este evident. Însă România mai are pași importanți de făcut pentru a ajunge la standardele internaționale.